TERIFIANT! Un bărbat a fost arestat după ce ar fi violat șase copii pentru a se răzbuna pe părinții lor
Un bărbat de 59 de ani din localitatea arădeană Sântana, din România, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi violat șase copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani. Toate acestea s-ar fi întâmplat în decurs de o oră și jumătate, suspectul răzbunându-se în acest fel pe părinții copiilor pentru neînțelegerile mai vechi cu aceștia, potrivit News.ro, citat de romanialibera.ro.
Bărbatul de etnie romă în vârstă de 59 de ani a fost reținut de polițiști, iar procurorii au început urmărirea sa penală.
"Probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual a relevat faptul că în intervalul orar 20.30-22.00, numitul Colompar Gheorghe a întreţinut relaţii sexuale orale cu un număr de şase copii, cu vârste între 8 şi 12 ani. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a inculpatului", precizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș într-un comunicat.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat că bărbatul şi-ar fi justificat faptele prin faptul că era în conflict cu părinţii copiilor şi ar fi dorit să se răzbune pe aceştia.
Familiile copiilor locuiesc în vecinătate şi sunt tot de etnie romă.
Suspectul i-ar fi luat de copii şi i-ar fi dus la el acasă, unde i-ar fi supus perversiunilor sexuale.
Părinţii au mers cu copiii la medicii legişti pentru a obţine certificate medicale care să ateste abuzurile.
- ROATA UCIGAŞĂ! Ce a păţit un bărbat care mergea liniştit pe trotuar (VIDEO ŞOCANT)
- Primarul oraşului Orhei, Ilan Şor, rămâne în arest la domiciliu
- ȘOCANT! O tânără de 15 ani a fost răpită şi violată timp de trei ore
- ACCIDENT MORTAL! Momentul când o bătrânică e lovită pe zebră (VIDEO ŞOCANT)
- MAŞINĂ FĂCUTĂ ZOB! Şoferul a scăpat ca prin minune (VIDEO ŞOCANT)
- TATĂ MONSTRU! Un bărbat și-a violat de două ori fiul de doar 9 ani