Sportivul Ion Lazarenco, AMENINŢAT CU MOARTEA după ce a avut o întrevedere cu Vlad Plahotniuc
Sportivul moldovean Ion Lazarenco este amenințat pe rețelele de socializare, dar și prin mesaje trimise de pe telefon de mai multe persoane necunoscute. Totul a început acum o săptămână după ce Lazarenco a avut o scurtă întrevedere cu fondatorul Edelweiss, Vlad Plahotniuc, și a publicat imaginile pe rețelele de socializare.
Lazarenco spune că este în stare de șoc după ce a citit mesajele primite. Unii oameni au criticat extrem de dur această întrevedere.
"Eu sunt în șoc, e puțin de spus ceea ce s-a întâmplat la mine pe paginile mele, pe rețelele de socializare, în privat am primit telefoane cu numere private unde m-au amenințat că o să mă spânzure, că au să mă omoare", a menţionat Ion Lazarenco.
Nu a scăpat de amenințări nici familia sportivului.
"Soția ce primește la dânsa pe Facebook, pe diferite nume false, scoase de idee nu am de pe unde și amenințări la familie, la copii, că doamne ferește o să-mi violeze familia. Vă spun sincer mi-e greu pe suflet să vă spun ce se face", a explicat sportivul moldovean.
Sportivul spune că nu vrea să se implice în politică, iar unele dintre mesaje ar fi fost scrise de persoane cu nume false asociate cu Partidul DA. Anterior, sportivul a participat la protestele organizate de acest partid, însă a rămas dezamăgit.
"Eu îmi dau seama cine-s, eu mă uit la susținătorii lor, tot absolut, diferite partide. Este o persoană acolo care am văzut că e cu formațiunea DA, dar nu știu. Absolut nu am nimic cu nimeni și nu susțin nicio treabă, chestie, partid. Niciodată nu am făcut-o, cu toate că am fost invitat și în Irlanda", a declarat Ion Lazarenco.
Anul trecut, în luna octombrie, la trei săptămâni după ce a traversat înot Canalul Catalina din California, Lazarenco a trecut şi strâmtoarea Molokai din Arhipelagul Hawaii. Aventura a fost susţinută financiar de fundaţia lui Vlad Plahotniuc, Edelweiss. Ion Lazarenco are 37 de ani şi din 1999 e stabilit în Irlanda. El și-a propus să treacă înot cele şapte mari strâmtori ale lumii.
Actualitate