Serviciul Fiscal de Stat va fi REFORMAT! Vor fi reduse zeci de funcţii de conducere
Serviciul Fiscal de Stat va fi creat de la 1 aprilie, prin reorganizarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS) și absorbția inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, a anunțat astăzi într-o conferință de presă Sergiu Pușcuță, directorul IFPS. El a apreciat reforma "drept cel mai important eveniment care marchează activitatea Serviciului Fiscal de Stat în anul 2017", informează moldpres.md.
"Structura actuală a Fiscului a fost moștenită istoric încă din anul 1990, când a fost organizat Serviciul Fiscal pe principiu teritorial", a menționat Pușcuță. Oficialul a afirmat că această abordare teritorială are unele avantaje, dar și un șir de dezavantaje, care devin tot mai evidente în ultimul timp cînd activitatea economică devine tot mai diversă, transnațională și transfrontalieră, când sunt în dezvoltare serviciile electronice, care impun schimbări, inclusiv în activitatea Serviciului fiscal.
În situația în care există 35 de inspectorate teritoriale, Fiscul se confruntă adesea cu tratarea neunivocă a legislației.
"Avem rezerve considerabile, în special față de activitatea de control exercitată de inspectorate. Acestea sunt competente să efectueze controale doar la agenții economici care activează pe aceste teritorii", a constatat Pușcuță. El afirmă că o problemă sunt funcțiile vacante, din cele 1892 de unități de personal, 177 sunt vacante, majoritatea în raioane.
De la 1 aprilie cele 35 de inspectorate fiscale de stat teritoriale și Inspectoratul Fiscal Principal de Stat se contopesc și va fi creată o entitate juridică unică Serviciul Fiscal, "care va avea competența de administrare pe întreg teritoriul Republicii Moldova". Urmează a fi create patru direcții de administrare fiscală teritorială - Centru, Sud, Nord, Chișinău. Numărul de angajați va rămîne același, de 1.892 de unități. Totodată urmează a fi reduse 85 funcții de conducere.
Potrivit modificărilor, Serviciul Fiscal de Stat va fi condus de un director care va fi asistat de patru directori adjuncți. Funcția de director va fi ocupată prin concurs, iar numirea se va face de către ministrul Finanțelor, pe un termen de cinci ani.
Sergiu Pușcuță a spus că urmează a fi reorganizat sistemul informațional fiscal de stat.
"Este mai ieftin să întreții un sistem informațional decât unul central și 35 de sisteme locale", a subliniat șeful Fiscului.
Obiectivele reorganizării sunt creșterea gradului de conformare benevolă a contribuabililor, prestarea serviciilor calitative, reducerea costurilor de administrare și consolidarea acțiunilor de combatere a evaziunii fiscale. În cazul controalelor fiscale nu vor mai fi limitate teritorial, ci vor fi orientate, în particular, în regiunile sau domeniile cu un risc mai mare de evaziune fiscală. Delegarea funcționarilor fiscali se va face prin tehnologii informaționale, absolut aleatoriu, pentru a reduce gradul de corupție.
Directorul Inspectoratului Fiscal Principal de stat a mai declarat că la nivel teritorial raional vor fi menținute atribuțiile de prestare a serviciilor contribuabililor, celelalte două funcții – controlul și urmărirea plăților și încasarea forțată a restanțelor vor puse în sarcina direcțiilor regionale.
Din totalul personalului, 773 de angajați vor presta servicii contribuabililor, iar alți 643 vor fi preocupați de controale și urmărirea plăților.
"Cred că deja în acest an vom resimți efectele reorganizării sistemului fiscal", a concluzionat Sergiu Pușcuță.
Economie
- Un nou şef la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Cine este acesta
- PLANURI de viitor. Noul şef al Serviciului Fiscal îşi structurează priorităţile
- Atenție, cetățeni! Anunțul FISC-ului privind completarea declarațiilor pe venit
- Oamenii au dat buzna la inspectoratele fiscale din Chișinău. Ce au spus locuitorii Capitalei
- ÎNCASĂRI RECORD în bugetul de stat! Anunţul făcut de Serviciul Fiscal
- Agenții economici, obligaţi să prezinte rapoartele fiscale în format electronic