Lupu a încheiat şedinţa Parlamentului din cauza deputaţilor PLDM
Preşedintele Parlamentului, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu a fost nevoit să încheie şedinţa plenară a Parlamentului, de astăzi, 15 aprilie, din lipsă de cvorum.
Azi, 15 aprilie, fracţiunea PLDM a venit cu propunerea de a include pe ordinea de zi proiectul cu privire la numirea noului preşedinte al Curţii de Conturi.
Deoarece în cadrul şedinţei plenare s-au prezentat doar 46 de deputaţi, procesul de vot a fost blocat, iar preşedintele nu a fost ales.
Deputatul PLDM, Mihai Godea, a menţionat că persoana care va fi propusă în această funcţie nu are nevoie de CV, deoarece este una publică şi bine cunoscută de cetăţeni.
"Înţeleg declaraţiile politice ale lui Marian Lupu, nu vreau să le comentez. Faptul că am venit în această dimineaţă cu propunerea respectivă, denotă că la nivel politic lucrurile au fost voit tergiversate, tărăgănate, utilizate nişte tertipuri tocmai pentru a bloca acest proiect de hotărâri", a declarat deputatul PLDM, Mihai Godea.