Cele mai bune soluții să păstrezi brânzeturile mai mult timp
Un borcan cu saramură sau cutia pentru legume din frigider sunt cele mai potrivite modalități să păstrezi brânzeturile preferate mai mult timp. Dar fiecare tip de brânză are dichisul ei și trebuie să știi cum să o depozitezi corect.
Ține cont de următoarele sfaturi ca să păstrezi brânzeturile proaspete sau maturate corect. Astfel, le poți consuma mai multă vreme și nu există riscul să își schimbe culoarea sau gustul, scrie libertateapentrufemei.ro.
Cașul proaspăt rezistă destul de puțin timp în frigider și mucegăiește în câteva zile, dacă nu este păstrat în condiții optime.
Sau, îl poți săra ușor și îl poți înveli în folie alimentară pentru a-l ține la congelator câteva săptămâni.
Când îl dezgheți, păstrează-l în frigider și reîmprospătează-i gustul ținându-l câteva ore într-un castron cu lapte dulce.
Telemeaua, fiind o brânză foarte sărată, poate fi păstrată în frigider, învelită în hârtie cerată sau în folie de aluminiu.
Poate fi depozitată pe termen lung și în congelator, iar după dezghețare, trebuie ținută în lapte dulce, să își recapete gustul bun.
Tipuri de brânză care nu trebuie congelate
Cașcavalul nu poate fi păstrat niciodată în congelator, deoarece își pierde elasticitatea și gustul fin.
Dacă este ambalat în vid, rezistă în frigider o lună, dacă este desfăcut, trebuie consumat în câteva zile.
Dacă ai cumpărat cașcaval neambalat și vrei să îl păstrezi mai mult de o săptămână, este bine să îl învelești într-un tifon curat, înmuiat în saramură.
Împrospătează saramura o dată la două, trei zile și vei împiedica apariția mucegaiului.
Nici brânzeturile moi nu se congelează.
Tipurile de brânză moale precum Fetta, Brie sau Mozzarela trebuie ținute în frigider în cutii din plastic sau din sticlă, eventual pulverizată în prealabil cu puțin oțet, pentru a împiedica apariția mucegaiului.
Brânza dulce de vaci sau Ricotta rezistă în frigider, în compartimentul pentru legume, timp de o săptămână și nici ele nu se congelează.
Dacă folosești tofu în perioadele de post, nici acesta nu este indicat să îl congelezi. În schimb, îl poți ține într-o cutie cu apă sărată aproximativ 10 zile la frigider.