Cu lacrimile şiroaie şi faţa plină de sânge. O femeie a fost bătută cu cruzime de către propriul soț (VIDEO)
Snopită în bătaie, cu faţa plină de sânge și cu lacrimi curgându-i șiroaie pe obraji. În această stare, echipa emisiunii "Unitatea de Gardă"a găsit o femie din Capitală, care a fost bătută cu cruzime de către propriul soț.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 23:00, în locuința familiei situată pe strada Damian din Sectorul Râșcani al Capitalei. Soţul femeii și câțiva amici de-ai săi au încins o beție, după care individul ar fi luat-o la pumni pe partenera sa de viaţă.
Femeia i-a mărturisit reporterului emisiunii "Unitatea de Gardă" că nu este pentru prima dată când este adusă în această stare de către propriul soț.
În scurt timp, victima a fost urcată în ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Când agresorul a fost adus de la Dispensarul de Narcologie la Sediul Poliției, echipa noastră de filmare a încercat să afle, chiar de la el, ce l-a făcut să-şi maltrateze soția.
În urma celor întâmplate, oamenii legii au iniţiat o cauză penală. Dacă se va demonstra că suspectul de 49 de ani și-a bătut soția, el riscă pușcărie pentru violență în familie.
MAI MULTE DETALII AFLAŢI DIN REPORTAJUL EMISIUNII "UNITATEA DE GARDĂ", PE CANAL 3.