Lumea, ÎNGROZITĂ de atentatele din Londra. Liderii mondiali și-au exprimat solidaritatea față de poporul britanic
O lume întreagă este îngrozită de atentatele produse ieri în inima Marii Britanii. Mai mulţi lideri mondiali și-au exprimat solidaritatea față de poporul britanic. Oficialii au condamnat atacurile și au dat asigurări că Regatul Unit are parte de toată susținerea.
Liderii europeni au condamnat la unison atacul din capitala Marii Britanii. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că întregul continent este alături de Marea Britanie împotriva terorismului. De asemenea, autorităţile din Germania şi-au exprimat şocul faţă de cele întâmplate în Regatul Unit.
"La fel ca și alți cetățeni ai Germaniei, sunt șocat de atentatele produse la Londra", a precizat ministru de Externe al Germaniei, Sigmar Gabriel.
Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a subliniat că este important ca aceste atentate să nu creeze frică față de musulmani.
"Avem două opțiuni. Prima este să facem astfel încât să avem o societate unită, iar a doua e să ne formăm stereotipuri rasiste. Țara mea alege prima variantă și vrem să lucrăm împreună pentru ea", a afirmat prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras.
La câteva ore de la producerea atacurilor, preşedintele american, Donald Trump, şi Theresa May a avut o discuţie telefonică. În cadrul acesteia, liderul de la Casa Albă a anunţat că ţara sa este pregătită să ofere ajutor Regatului Unit în caz de necesitate.
Condoleanțe a transmis şi premierul Moldovei, Pavel Filip. Oficialul şi-a exprimat regretul pentru atacul terorist de la Londra pe pagina sa de Facebook. El a mai adăugat că ţara noastră se roagă pentru recuperarea cât mai grabnică a răniților în acest atentat.
Și Președintele Parlamenului, Andrian Candu, a transmis condoleanțe poporului britanic.
Iar premierul român, Sorin Grindeanu, şi-a exprimat compasiunea pentru familiile victimelor atacului din Londra.
"Dați-mi voie să transmit compasiune mea, a noastră, a Guvernului pentru familiile victimelor, pentru cei care au suferit în urma acestui act petrecut la Londra", a declarat premierul român, Sorin Grindeanu.
Totodată, aseară, în memoria victimelor de la Londra, autorităţile din Paris au decisă să stingă luminile de pe turnul Eiffel.