Mai mulţi primari, care s-au adunat la CALM, au anunţat susţinerea pentru votul uninominal
Mai mulţi primari, care s-au adunat astăzi la Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, şi-au anunţat susţinerea pentru votul uninominal. Potrivit lor, această reformă ar responsabiliza atât alegătorii, cât şi deputaţii. În acest mod, guvernarea va fi mult mai aproape de cetăţeni.
Unii primari şi-au exprimat încrederea că iniţiativa Partidului Democrat ar putea duce la stabilitate politică şi socială. Mai mult decât atât, ei cred că votul uninominal le va da cetăţenilor posibilitatea să îi cunoască mai pe cei pe care îi aleg.
"Este o inițiativă foarte bună deoarece este mai demult gândită, mai demult râvnită, și mai demult dporită atât de cetățeni cât și de parlamentar. Fiecare cetățean va fi mult mai responsabil pentru votul pe care îl dă" a spus primarul din comuna Grebleşti, raionul Străşeni, Aliona Chircu.
"Am apucat și eu vremurile când am votat deputații, pe vremuri uninominal. Chiar îmi doresc ca să fie votul uninominal introdus în Legislația Republicii Moldova", adeclarat primarul comunei Calfa, raionul Anenii Noi, Ludmila Ceaglîg.
"Se deschid căile de a merge în alegeri și altor doritori, participanți. Dacă nu lucrează, nu face nimic. Ce are să facă acolo, ce să steie în Parlament, oamenii să îl sustragă, să îl scoată", amenționat primarul satului Oxentea, raionul Dubăsari, Valeriu Rusu.
"Sunt pentru, deoarece atunci când o să îl alegem noi, el va fi mai aproape de noi. Normal că, văzând aceste situații persoana aleasă de noi va trebui să ne răspundă la multe întrebări după alegerea dumnealui în Parlament, și va trebui să execute întocmai ceea ce a promis", a declarat primarul satului Chişcăreni, raionul Sîngerei, Silvia Țurcanu.
Pe de altă parte, există primari care cred că societatea nu este încă pregătită pentru implementarea votului uninominal.
"La ziua de azi sunt împotrivă. Nu suntem gata noi, țara noastră nu este gata. Nu a crescut conștiința tuturor oamenilor la nivelul care trebuie. Sunt sigură că încă nu sunt gata cetățenii", a comunicat primarul satului Sîrma, raionul Leova, Silvia Căpățînă.
De asemenea, unii primari sunt sceptici că reforma va da roade, dar, totodată, sunt conştienţi că societatea are nevoie de o schimbare, pentru a evita declinul.
"Situația actuală, din păcate, a demonstrat că sistemul actual s-a discreditat foarte mult. Vedem în ce situație a ajuns încrederea în partidele politice. Noi credem că există mai multe opțiuni în acest sens", a menționat directorul CALM, Viorel Furdui.
Proiectul privind votul uninominal a fost înregistrat în Parlament şi trimis pentru avizare Comisiei de la Veneţia. Potrivit celor mai recente sondaje, 70 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova îşi doresc un sistem de vot uninominal, iar în diasporă acest procent este unul mai înalt.
- Votul uninominal, susţinut! Cum argumentează moldovenii
- Andrian Candu: Viitorul Parlament urmează a fi ales prin vot uninominal
- Academicienii SUSŢIN votul uninominal
- PDM, despre dezbaterile privind uninominalul: Niciun partid sau ONG nu trebuie să pretindă că îi reprezintă pe toți cetățenii sau întreaga societate civilă
- Andrian Candu: Peste 350.000 de semnături în susţinerea votului uninominal au fost colectate în 14 zile
- Votul uninominal, susţinut de reprezentanții minorităților etnice. Cât de benefic este