MĂRFURI INTERZISE în pieţele second-hand din Chişinău. Hainele care îţi pun sănătatea în PERICOL
Hainele la mâna a doua sunt la mare căutare în rândul moldovenilor. Fie că nu au bani pentru unele noi sau caută produse de brand la preţuri mici, puţini sunt cei care se preocupă de faptul că acestea le pot pune sănătatea în pericol.
În pieţele second-hand din Capitală tarabele sunt doldora de lenjerie intimă, încălţăminte şi haine pentru bebeluşi, chiar dacă vânzarea acestor produse este interzisă prin lege.
Reporterul nostru s-a înarmat cu o cameră ascunsă şi a vizitat o piaţă de mărfuri second-hand din Capitală.
Vânzătorii vând nestingheriţi haine second hand pentru copiii sub trei ani.
"Oamenii caută haine mai ieftine pentru copii. Avem mărfuri pentru micuţi care au între un an jumătate şi cinci ani", a spus vânzătoarea Eva Potocevschi.
Lenjeria intimă şi încălţămintea la mâna a doua sunt la fel de căutate, deşi nimeni nu poate garanta că acestea sunt inofensive pentru sănătate.
Cumpărătorii nu par deranjaţi. Îi interesează doar preţurile bune.
"Dacă o pereche de blugi în magazin sunt o mie de lei, aici cu 250. Îi spălăm binişor. Şi ne uităm să fie, de pildă sunt cu etichetă şi nu ne temem. Şi am înţeles că se prelucrează lucrurile care sunt aduse".
"Găsesc lucruri bune. Iată, bunăoară, tot de pe aici de prin Chişinău am luat-o anul trecut uite-te ce scurtă. Cu zece lei. Noi le spălăm acasă, le facem dezinfecţie. Nu le îmbrăcăm chiar deodată".
Medicii recomandă cumpărătorilor să ceară de la vânzători avizele sanitare.
"În mod obligatroriu după procurare este necesar să spălăm hainele şi să le călcăm. Dacă procurăm, spre exemplu, mărfuri din locuri neautorizate şi mărfurile interzise sigur că putem să ne îmbolnăvim cu unele boli. Spre exemplu: pediculoza, scabia. Dacă procurăm încălţăminte uzată putem să ne îmbolnăvim şi cu micoză", a afirmat medicul igienist, Irina Grigorescu.
În municipiul Chişinău, există 34 de locuri de unde pot fi cumpărăte mărfuri second-hand.