Încep pregătirile pentru masa de Paşte. Moldovenii cumpără produsele necesare
Chiar dacă până la Paşte au mai rămas trei săptămâni, pregătirile pentru masa de sărbătoare au început.
Mulţi moldoveni cumpără produsele necesare din timp, printre cele mai solicitate fiind carnea. Oamenii spun că în acest mod economisesc nişte bani, deoarece în ajun de Învierea Domnului preţurile cresc brusc.
Pentru un kilogram de carne de porc oamenii plătesc acum între 75 şi 80 de lei.
"Da pentru Paşti, de obicei eu iau întotdeauna înainte, cu o săptămână două, mai înainte".
În pieţe a ajuns şi carnea de miel. Un kilogram costă 70 de lei, cu 10 lei mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
"Acum îl cumpărăm, îl punem la congelator, după asta îl facem cu toate ingredientele care trebuie".
Alţii spun că sunt gata să dea un ban în plus în ajun de Paşte, doar ca produsele să fie proaspete.
"Eu aşa socot că încă e prea devreme. - Dar carnea o să se scumpească în ajun! - Ei cât o să fie, dar o să fie mai proaspătă, asta e".
Pe tarabe au apărut în vânzare şi coşurile tradiţionale de Paşti. Preţul lor variază între 80 şi 180 de lei, în funcţie de dimensiuni.
- Întreabă lumea.
- Şi cumpără?
- Da, aşa, comsi-comsa, şi da, şi nu. Sunt ucraineşti şi sunt poloneze.
Mai nou, în acest an comercianţii propun şi coşuleţe pentru copii.
"Acesta costă 40 de lei, pentru copii e o sărbătoare foarte frumoasă, îl umpli cu ouă, cozonac şi astfel este un cadou extraordinar".
Din timp, oamenii cumpără şi vopseaua de ouă. Preţul unui pacheţel variază între doi şi 12 lei. La mare căutare sunt şi candelele.
"Cele mai ieftine iată-le-s, de cinci lei. Apoi merg de zece, cinsprezece, douăzeci şi treizeci cele mai mari".
"-Şi care vă pare că ar sta mai frumos pe masa de sărbătoare? -Iaca aestea: nu-s mari, nu-s mici. Îs normale şi preţurile".
În acest an, creştinii vor sărbători Paştele în data de 16 aprilie.