Un tânăr de 23 de ani a fost bătut, ars şi aruncat de viu la gunoişte
Embed:
Cadavrul unui bărbat din satul Opaci, raionul Căuşeni, a fost depistat la data de 13 aprilie, în jurul orei 21:30, lângă cimitirul din aceeaşi localitate, de doi trecători care au sesizat poliţia.
Potrivit unui comunicat de presă al MAI, oamenii legii s-au deplasat la faţa locului, unde au reuşit să identifice corpul neînsufleţit de gen masculin şi să stabilească cauza decesului acestuia. Cercetările de specialitate au demonstrat că bărbatul, cu vârsta de 23 de ani, a fost ucis cu bestialitate şi ars practic de viu în groapa în care zăcea.
Oamenii legii au stabilit că, în noaptea de 12 aprilie, curent, victima, aflându-se acasă împreună cu doi consăteni, de 24 şi 28 de ani, a consumat băuturi alcoolice, dup care s-au pornit să chefuiască în sat.
Pe parcurs, în apropierea cimitirului din localitate, între cei trei s-a iscat o ceartă, care s-a transformat în bătaie. Ca rezultat, suspecţii au bătut până la sânge victima, cu un picior de la o masă, aplicându-i peste 7 lovituri în regiunea capului. Din spusele bănuiţilor, victima, încă cu suflare, a fost aruncată întro groapă de gunoi din apropiere, acoperită cu iarbă şi incendiată.
Audiaţi de poliţişti, suspecţii şi-au recunoscut pe deplin vina. În prezent ei sunt cercetaţi în stare de arest în baza art. 145, al. 2 Cod Penal al RM „Omor intenţionat”. Conform legislaţiei, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea fărădelegi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 25 de ani.