Furtuna Debbie face ravagii în Australia: Zeci de copaci scoşi din rădăcini, maşini şi case avariate
Zeci de copaci scoşi din rădăcini, maşini şi case avariate, dar şi localităţi întregi rămase fără energie electrică. Acestea sunt primele pagube aduse de ciclonului tropical Debbie care a ajuns astăzi în nord-estul Australiei. Furtuna de categoria a patra este cea mai puternică din ultimii şase ani.
Cu o zi înainte ca furtuna să ajung pe teritoriul Australiei, drept măsură de precauţie, autorităţile au evacuat peste 3.500 de localnici. Cei care nu au reuşit sau au refuzat să-şi părăsească casele au fost rugaţi să stea la adăpost.
"Furtuna va continua să crească în intensitate. Le-am cerut oamenilor să meargă în locuri în care vor fi în siguranţă şi să se asigure că şi rudele lor sunt bine", a afirmat reprezentantul Serviciilor de Urgenţă, Mark Roche.
Sute de salvatori au fost mobilizaţi pentru a le oferi ajutor localnicilor.
"Sunt multe linii de electricitate căzute. Foarte mulţi copaci au fost doborâţi. E o adevărată mizerie în jur".
"Dacă e să fiu sincer, cred că cel mai rău abia urmează să se întâmple. Vom vedea ce va fi atunci când furtuna se va îndrepta spre nord".
Ploile au provocat şi alunecări de teren. Rafalele de vânt au depăşit, în unele regiuni, 260 de kilometri pe oră. Meterologii susţin că, în următoarele zile, precipitaţiile abundente şi vântul puternic nu vor conteni.
- Vremea rea face prăpăd în Madagascar şi Noua Zeelandă. Sute de oameni au fost răniţi şi au rămas fără locuinţe
- Un lac din Melbourne și-a schimbat culoarea! Cum este explicat fenomenul neobişnuit (VIDEO)
- Australia se pregăteşte de cea mai puternică furtună din ultimii şase ani. Peste 3.500 de oameni au fost evacuaţi