Oamenii din Soroca vor AVEA APĂ POTABILĂ. Autoritățile au demarat un proiect care va aduce apa din râul Nistru
Apa potabilă nu va mai fi un lux în mai multe sate din raionul Soroca. Oamenii care mai bine de zece ani au fost nevoiți să care apa cu cisternele sau să adune apa de ploaie pentru a spăla rufele și a adăpa animalele, vor dispune de apeduct.
Autoritățile au demarat un proiect care va aduce apa din râul Nistru în peste șase mii de gospodării, din 15 sate ale raionului.
Primii vor fi aprovizionați cu apa potabilă locuitorii din satul Ţepilova. În aproximativ două luni, cele peste 300 de gospodării vor fi conectate la apeduct.
Oamenii din sat spun că mai bine de zece ani aduc apa cu cisternele de la cinci kilometri distanță.
"La noi în fântâni apă nu-i, așteptăm să primim de aici. Cărăm cu butoiul, cu tractoarele. Iar acum a dat Dumnezeu, în sfârșit și ne-au tras apă", a comunicat locuitorul satului Ţepilova, Victor Pânzaru.
În acest an, apeductul va fi extins și în satul Ocolina.
"Am două fântâni în ogradă dar în ele nu am apă. Iată de aici cărăm tot timpul. Unele fântâni sunt noi, dar tot apă nu-i".
"E greu din partea apei, a spus primarul că va rezolva problema.Târâi apa din vale de la pârău".
Olga Moraru spune că adună până și apa de ploaie pe care o folosește în gospodărie.
"Când ploua apa se duce prin acest furtun și curge în bac și aveam apa de udat în grădină, sau de spălat un țol", a spus locuitoare satului Ocolina, Olga Moraru.
"În Ocolina va fi construit rețeaua pe interior, două bazine de acumulare. Și de asemenea o stație de epurare pentru școală și grădiniță", a comunicat primarul satului Ocolina, Valentina Ceban.
Potrivit autoritaților, pentru construcția apeductului, au fost alocate în acest an şapte milioane de lei.
"Pe moment în raionul Soroca derulează proiectul care prevede construcția apeductului în comunele Ocolina, Parcani și Voloave, suma este de șapte milioane de lei. Anul acesta va fi dat în exploatare. Apoi cu extinderea în 2018-2020 în alte 13 localități", a afirmat preşedintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean.
"Noi am dori extinderea magistrale regionale, la care toată populația să fie conectată. Aceasta este destul de benefic, pentru că noi construind fântâni arteziene noi nu facem decât să secăm solul", secretarul Ministerului Construcţiilor, Dorin Andros.
Suma totală a proiectului este de 27,5 milioane de lei şi urmează a fi implementat în doi ani. Majoritatea banilor sunt alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională.
- Pavel Filip merge la Kiev pentru a discuta despre iniţiativa de a construi o hidrocentrală pe Nistru
- PRINŞI ÎN FLAGRANT. Ce făceau doi indivizi într-o gospodărie din Capitală. Vecinii AU ALERTAT poliţia
- Doi concubini la furat într-o gospodărie din satul Grătiești. Cine le-a dat planurile peste cap
- Tanc T-54, descoperit într-o gospodărie din Varniţa. Proprietarii se încurcau în declaraţii (VIDEO)
- Arme de foc, confiscate de autorități de la sediul unei mișcări neonaziste din Germania
- Pescuitul în mai multe bazine acvatice din ţară va fi INTERZIS din 1 aprilie