Consiliul NATO-Rusia: Alianța, profund îngrijorată în legătură cu situația din estul Ucrainei
NATO și-a exprimat ”profunda îngrijorare” în legătură cu situația din estul Ucrainei în cadrul unei reuniuni la nivel de ambasadori între membrii Alianței Nord-Atlantice și Rusia, a declarat joi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relatează DPA, citată de Agrerpres.
”Aliații și Rusia continuă să aibă dezacorduri clare cu privire la criza din și din jurul Ucrainei”, a spus Stoltenberg.
Acesta este primul Consiliu NATO-Rusia organizat în acest an, care vizează promovarea dialogului și transparența între cei 28 de membri ai Alianței Nord-Atlantice și Rusia.
Stoltenberg a menționat încălcări repetate ale armistițiului în estul Ucrainei, lupte intense și eșecul retragerii armamentului greu de pe linia frontului ca fiind cele mai importante motive de îngrijorare pe care membrii Alianței le-au comunicat Rusiei în timpul reuniunii.
Liderul NATO a afirmat că ambele părți au făcut schimb de informații cu privire la desfășurările lor de forțe.
”A fost o reuniune substanțială pe teme de interes comun. Nu este un dialog simplu, însă este un dialog în care suntem angajați”, a adăugat secretarul general al NATO.