S-a încheiat a doua rundă de audieri publice pentru Votul Uninominal. Concluziile preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu
Deputaţi, lideri de partide extraparlamentare, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului academic au participat astăzi la a doua rundă de audieri publice pe marginea proiectului privind introducerea votului uninominal.
Dezbaterile au vizat criteriile de formare a circumscripțiilor, reprezentarea diasporei, a autonomiei Găgăuze, dar și a regiunii din stânga Nistrului.
Concluziile preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu:
"S-a încheiat a doua rundă a dezbaterilor pe subiectul sistemelor electorale. S-a discutat despre reprezentarea diasporei, Transnistriei, organizarea alegerilor în Transnistria. Au prevalat discuţii despre sistemul uninominal, versus mixt.
Şi formatul care este de prezenţă denotă un interes deosebit pe materii. Există material suficient pentru oricine. Vom contuna în următoarea săptămână. În sală sunt reprezentanţi diverşi, opinii diverse, unele concluzii am reuşit să le retragem, altele nu, dar suntem pe calea cea bună.
Opinia dominantă a fost ca în lege să fie stabilite care sunt criteriile de formare a circumscripţiilor.
Referitor la Transnistria: au fost concluzii diferite, de la a organiza alegerile, chiar dacă vor participa puţini, este un prim pas de reintegrare a ţării.
Vom vedea care sunt argumentele suplimentare. Dezbaterile sunt foarte utile, trecând în revistă, poţi să perfecţionezi proiectul de lege. S-a menţionat despre minorităţi. Au fost reprezenanţii mai multor minorităţi. Există minorităţi care nu locuiesc compact şi va fi o problemă de prezentare. Nu s-a discutat despre o cotă pentru minorităţi, dar s-au lansat dezbateri şi să vedem cea mai bună soluţie.
Ce ţine de subiectele care au fost menţionate în adresele CC, unele dintre ele vor fi examinate. Ce ţine de pozitia acelor câteva ONG de retragere a proiectului, în Republica Moldova există 7.778 ONG-uri, multe sunt nefuncţionale. Nu reprezintă societatea civilă acele ONG-uri. Nu reprezintă întreaga societate acele 5 organizaţii.
În dezbateri au participat: reprezentanţi ai autorităţilor statului, autorităţi locale, mediul academic, ONG-uri, deputaţi, deputaţi din primul Parlament, partide parlamentare, partide extraparlamentare, experţi, comentatori politici.
Dacă să le punem pe un cântar: avem opinia a 5 ONG-uri şi pe de altă parte avem 100 de reprezentanţi care reprezintă câte pături ale societăţii.
Este importantă opinia a celor ONG-uri, dar nu reprezintă ele societatea civilă. Numai biserica nu a fost astăzi. De la profesori, experţi constituţionalişti pâna la minorităţi, au venit cu teorie, dar şi cu practică.
Am oferit posibilitatea să se expună toţi. Pe site-ul Parlamentului vom plasa şi video la toate dezbaterile şi stenogramele dezbaterilor.
Mai mult de 3-4 persoane membri ai PDM nu i-am văzut în sală. Cine ştie ce treabă avea şoferul acelui microbus pe lânga Parlament.
Cei de la MAEIE au venit cu informaţia că de la ţări la ţări sunt restricţii de a organiza campanii electorale a statelor străine. Sunt chestiuni pe care trebuie sa le luăm în considerare şi să ţinem cont de ele.
S-a discutat despre vot electronic. Am primit informaţia de la CEC, că poate fi folosit ca pilot in 2018. Nu putem să folosim în totalitate, dar ca un pilot. Sunt chestiuni tehnice ce ţin de semnături electronice.
S-a vorbit despre înregistrarea prealabilă. S-a discutat despre posibilitatea de a da cote pentru diaspora. Cum, de exemplu, în Romania: 2 locuri în senat, 2 în Camera Deputaţilor.
Au fost voci care au vorbit că sunt state unde diaspora nu votează. Trebuie să ţinem cont de unele restricţii, încât să asigurăm drept la vot tuturor, şi să găsim cea mai bună reprezentivitate a lor.
Recunoaşterea actelor de identitate a celor care locuiesc pe teritoriul Transnistriei va fi o încălcare flagrantă a dreptului internaţional. Este ilegal, şi sperăm că Federaţia Rusă va avea un răspuns de refuz la o astfel de propunere abuzivă şi ilegală.
Ştiu că a fost vehiculată o întrebare, de ce PDM nu şi-a raportat cheltuielile cu Podesta. Sunt prevăzute în raportare la categoria media. Formularul nu are categoria serviciilor de consultant. Toate cheltuielile pe Podesta sunt reflectate la cheltuieli media", a conchis preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
PUBLIKA.MD aminteşte că procesul de colectare a semnăturilor în susținerea inițiativei de introducere a votului uninominal a demarat la începutul lunii martie. Până acum o săptămână, au fost colectate peste 530.000 de semnături de la cetățenii care susțin introducerea votului uninominal. Cei care au semnat, speră că în Parlament nu vor mai ajunge oameni necunoscuţi cu angajamente faţă de partide, ci faţă de alegători.
- Audieri publice pentru Votul Uninominal. Asociaţia Primarilor din Ialoveni SUSŢINE UNANIM alegerile ununominale
- Audieri publice pentru Votul Uninominal. Botnari: dăm posibilitatea ca prin acest vot să își delege persoane care să schimbe lucrurile
- Audieri publice pentru Votul Uninominal. Ian Lisnevschi: "Trebuie să dăm posibilitatea cetăţenilor să se exprime"