REACŢIA lui Vladimir Putin după atacul SUA asupra Siriei
A apărut prima reacţia a Kremlinului la atacul SUA asupra bazei guvernamentale militare siriene Shayrat. Preşedintele Vladimir Putin consideră atacurile americane împotriva Siriei drept "o agresiune la adresa unui stat suveran şi o încălcare a normelor de drept internaţional".
În plus, liderul rus consideră că "atacurile au încălcat legile internaționale și au fost bazate pe pretexte inventate", scrie digi24.ro.
De asemenea, Kremlinul apreciază că bombardarea Siriei reprezintă un "prejudiciu considerabil la adresa relațiilor ruso-americane".
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a insitat că "armata siriană nu deține arme chimice", lucru „observat și confirmat de Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, a unitate a ONU”.
În plus, Peskov a adăugat că Vladimir Putin consideră acest atac o încercare de distragere a atenției de la victimele civile din Irak.
Statele Unite au lansat aproape 60 de rachete de croazieră în direcţia unei baze aeriene din Siria. Anunţul a fost făcut de către oficiali americani citați de Reuters. Operaţiunea a fost efectuată în urma atacului chimic de marţi şi este prima ofensivă americană asupra forţelor de la Damasc. Regimul lui Assad şi Moscova au calificat bombardamentele drept agresiune. Datele Observatorului pentru Drepturile Omului din Siria arată că cel puţin cinci oameni şi-au pierdut viaţa, iar şapte au fost răniţi.
Citeşte şi: ALERTĂ! SUA au atacat Siria în această noapte. Lovitura a fost efectuată cu 59 de rachete (VIDEO)