Cartofii - O BOMBĂ CHIMICĂ! A murit o familie întreagă din cauza CARTOFILOR UCIGAŞI
Înainte de cină, tatăl Mariei Chelysheva - singură supravieţuitoare, a coborât în beciul casei pentru a lua câţiva cartofi. În momentul în care a observat că nu se mai întoarce, soţia lui a coborât şi ea. Nici ea nu s-a mai întors.
Au urmat fratele Mariei şi, mai apoi, bunica. Toţi au dispărut, niciunul nu s-a mai întors în casă.
Disperată, micuţa a alertat autorităţile. În momentul în care au ajuns la faţă locului, anchetatorii au descoperit că de vină erau chiar cartofii pe care bărbatul avea de gând să-i gătească, scrie realitatea.net.
Cartofii erau vechi şi începuseră să putrezească, iar asta i-a transformat într-o bombă chimică.
Cartofii conţin solanina (un glicoalcaloid). Are o puternică acţiune toxică, chiar şi în cantităţi mici, fiind utilizată mai ales pentru proprietăţile sale că fungicid şi pesticid. Alături de ea, în tuberculii de cartofi încolţiţi se întâlneşte şi chaconina, un alt glicoalcaloid. În general, conţinutul de solanina este direct proporţional cu culoarea verde a tuberculilor (culoare dată de clorofilă), ceea ce duce la deteriorarea lor, potrivit siberiantimes.com.
Pe măsură ce cartofii putrezesc, concentraţia de glicoalcaloizi creşte şi este răspândită în exterior sub formă de gaz letal, care poate ucide după primele inspiraţii, cum a fost cazul familiei Chelysheva.