Atacul SUA asupra Siriei! REPLICI DURE ŞI ACUZAŢII la reuniunea de urgenţă a Consiliul de Securitate al ONU
Replici dure și acuzații reciproce au avut loc în cadrul reuniunii de urgenţă a Consiliul de Securitate al ONU. Întrunirea a avut loc la solicitarea Rusiei, iar principalul subiect de pe agendă a fost atacul Statelor Unite asupra unei baze militare a regimului de la Damasc. Moscova consideră atacul o violare flagrantă a legislației internaționale și un act de agresiune. Vladimir Safronkov, reprezentantul Rusiei la Națiunile Unite, a declarat că Statele Unite au atacat teritoriul suveran al Siriei.
"Condamnăm cu fermitate acțiunile ilegale întreprinse de către Statele Unite. Consecințele pentru stabilitatea regională și internațională pot fi grave", a menţionat Vladimir Safronov, reprezentantul Rusiei la ONU.
Vladimir Safronov a acuzat autoritățile Statelor Unite că au acționat în baza premizei că Siria ar fi vinovată de un atac chimic și a adăugat că Ministerul rus al Apărării a încetat colaborarea cu Pentagonul stabilit anterior în baza unui memorandum. Totodată Rusia și-a suspendat acordul cu SUA cu privire la siguranța zborului în spatiul aerian sirian în urma atacului. De partea cealaltă, ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley a declarat că reacția Washingtonului a fost una corectă și deplin justificată.
"Suntem pregătiți să facem mai mult, dar sperăm că nu va fi necesar. Este în interesul vital al securității noastre naționale pentru a preveni răspândirea și utilizarea armelor chimice", a subliniat ambasadoare americană la ONU, Nikki Haley.
Și Matthew Roycroft, reprezentantul Regatului Unit susține acțiunile Statelor Unite, iar ambasadorul francez la ONU a calificat loviturile aeriene americane drept adecvate. El speră ca în urma acestor acțiuni, vor fi schimbări și se vor relansa negocierile politice privind Siria. Iar secretarul General al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, susține că pentru conflictul din Siria nu există decât o soluție politică și le-a cerut părților implicate să se abțină de la acțiuni care ar provoca și mai multă suferință oamenilor din acestă țară.
În noaptea de 5 spre 6 aprilie, Statele Unite au bombardat forţele armatei siriene, drept răspuns la atacul chimic ce ar fi fost comis marţi de regimul Assad. Cele 59 de rachete americane au făcut nouă victime, printre care doi civili. Ţinta lor a fost baza aeriană a armatei guvernamentale din oraşul Homs. Anume de acolo se presupune că au decolat avioanele militare siriene care au lansat atacuri asupra locuitorilor din Idlib.
A fost pentru prima dată de la începutul războiului din Siria, când Statele Unite au efectuat raiduri directe asupra forţelor guvernamentale.