Jens Stoltenberg, va avea o întrevedere cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump. Despre ce vor discuta
Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, va avea astăzi o întrevedere cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump. Şi în cadrul acestei întruniri, conflictul din Siria va fi principalul subiect ce va fi abordat.
Oficialii vor stabili acţiunile statelor membre NATO în raport cu războiul de pe teritoriul sirian.
De asemenea, ei vor încerca să găsească soluţii de a le oferi ajutor civililor din Siria ameninţaţi de grupările teroriste, dar şi de atacuri chimice. Cei doi oficiali vor discuta şi despre situaţia din Ucraina.
Preşedintele american, Donald Trump, şi statele Alianţei Nord-Atlantice au o relaţie complicată.
Asta deoarece, imediat ce a fost ales lider la Casa Albă, Trump a declarat că NATO este o organizaţie învechită şi a reproșat statelor membre că nu-și achită contribuția la apărarea comună.
Mai mult, oficialul american a ameninţat atunci că va tăia din finanţarea americană destinată acestei instituţii.
- Preşedintele Statelor Unite s-a răzgândit. Donald Trump: "NATO nu mai este "depăşită""
- Donald Trump susţine că SUA şi China colaborează în problema nord-coreeană
- AVERTISMENT pentru Coreea de Nord: "Ar fi bine să nu pune la încercare răbdarea lui Trump"
- Mii de copii au participat la cursa cu ouă de la Casa Albă. Melania Trump le-a citit poveşti
- Donald şi Melania Trump, sub lupa presei! Prima doamnă l-a înghiontit pe liderul de la Casa Albă (VIDEO)
- Donald Trump se va întâlni cu Recep Erdogan înaintea summitului NATO