Preşedintele Statelor Unite s-a răzgândit. Donald Trump: "NATO nu mai este "depăşită""
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a răzgândit. Liderul de la Casa Albă a declarat că NATO nu mai este "depăşită", a aşa cum zicea în timpul campaniei electorale.
La întâlnirea pe care au avut-o, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg şi Donald Trump s-au înţeles să colaboreze, pentru a pune capăt terorismului şi conflictului din Siria.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a subliniat importanţa organizaţiei atât pentru Europa, cât şi pentru Statele Unite.
"NATO este cel mai bun prieten şi aliat din lume al Statelor Unite. Împreună, reprezentăm jumătate din puterea economică şi militară a lumii", a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Una dintre principalele teme de discuţi la întâlnire a fost atacul chimic din Siria. Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a mulţumit Alianţei Nord-Atlantice pentru sprijinul pe care i l-a oferit atunci când, drept răspuns la tragedia de săptămâna trecută, a atacat o bază militară siriană. Donald Trump a comentat şi implicarea Rusiei în atacul chimic.
"Mi-ar plăcea să cred că ruşii nu ştiau de planul lui Bashar al Assad, dar este puţin probabil, deoarece ei erau acolo, în Siria", a declarat preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.
Donald Trump şi Jens Stoltenberg au discutat şi despre bugetul organizaţiei. Liderul de la Casa Albă a insistat ca NATO să-şi mărească fondul pentru apărare.
La sfârşitul lunii mai, preşedintele Statelor Unite va participa la summitul liderilor NATO de la Bruxelles. Aceasta va fi prima sa călătorie în calitate de şef al SUA după preluarea mandatului.