"Hristos a înviat! Adevărat a înviat!" Cum au întâmpinat Paştele credincioşii din întreaga lume
Zeci de mii de oameni din întreaga lume, cu lumânări aprinse şi cu speranţe în suflet, au mers la biserică noaptea trecută, pentru a primi cu bucurie vestea Învierii Domnului. La catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, Liturghia pascală a fost oficiată de Patriarhul Kiril. Preşedintele Vladimir Putin, premierul Dmitri Medvedev și primarul Moscovei, Serghei Sobianin au fost printre enoriaşii prezenţi la slujbă.
La Kiev, serviciul divin a fost oficiat de patriarhul Filaret. Tradiţional, președintele Petro Poroșenko şi soția sa au mers pe rând pe la mai multe lăcaşuri sfinte din capitala ucraineană.
Iar președintele român, Klaus Iohannis, a plecat la Sibiu în ajunul Paștelui, unde a participat la slujba de Înviere de la Biserica romano-catolică din Piața Mare. Acesta a ținut să transmită un mesaj de felicitare către toți românii.
"Vă doresc tuturor sărbători fericite. Fie ca sărbătorile pascale să vă aducă bucurii, liniște și pace sufletească", a menţionat Iohannis.
În acest an odată cu biserica ortodoxă, și cea catolică sărbătorește Paștele. La Vatican, Papa Francisc a ținut o slujbă noaptea trecută. Suveranul Pontif nu a pierdut prilejul să atragă atenția enoriașilor la problema imigranților.
"Ei simt durerile sărăciei, exploatării și ale traficului uman. Vedem asta pe fețele celor care sunt primiți cu repulsie pentru că ei sunt imigranți, fără țară, casă și familie", a precizat Papa Francisc.
În întreaga lume sunt aproximativ 260 de milioane de creştini ortodocşi și peste 1,2 miliarde de catolici.