Secretul maşinilor BMW. De ce este un motiv de bucurie pentru fanii automobilelor
Fanii BMW o să sară în sus de bucurie din două motive: ori pentru că află în sfârşit de la ce vine E-ul din codul maşinilor BMW indiferent de Serie, ori că li se confirmă ceea ce deja ştiau.
"Sunt lucruri mici care nu contează mult, însă la un moment dat îţi pui întrebarea şoc: de la ce vine litera aia? Am căutat pe net, pe site-uri, actuale şi de istorie, pe forumuri şi am găsit nişte explicaţii care duc spre acelaşi deznodământ: E – vine de la Entwicklung, care în limba de origine a brand-ului german înseamnă "dezvoltare", scrie promotor, citează descopera.ro.
Din 68 (BMW E3 – 2500 / 2800 sedan) până în 2008 (E92 – Seria 3 coupe, a cincea generaţie, lansat în 2005), BMW-urile au avut aceste coduri de fabricaţie cu litera "E". Din 2008 a venit rândul lui "F" în ordine alfabetică pentru că urmau 3 cifre după "E" dacă BMW ar fi continuat cu aceeaşi literă şi nemţii au vrut să rămână la maximum ordinul zecilor după litera "E". Astfel, primul "F" a fost 01 – Seria 7, tot a cincea generaţie.