DESCOPERIRE FABULOASĂ! Șase mumii, găsite într-un mormânt din epoca faraonilor din apropiere de Luxor
Șase mumii, sarcofage din lemn în culori vii și o mie de figurine funerare - sunt descoperirile fabuloase pe care le-au făcut arheologii într-un mormânt din epoca faraonică în sudul Egiptului, a anunțat marți Ministerul Antichităților, citat de AFP, scrie agerpres.ro.
Mormântul, situat în apropiere de Luxor, veritabil muzeu sub cerul liber, și de Valea Regilor, i-a aparținut cel mai probabil lui Userhat, un magistrat din cea de a 18-a dinastie (1550-1295 î. Hr.), care purta titlul de "judecător al orașului", dar a fost reutilizat câteva secole mai târziu în timpul celei de a 21-a dinastii, pentru a primi alte mumii.
"A fost o surpriză să descoperim atâtea elemente în interior: ustensile din argilă purtând numele proprietarului mormântului, mai multe sarcofage și mumii, precum și peste o mie de 'ushabti', mici statuete funerare depozitate în morminte pentru a-l înlocui pe cel mort în corvezile din viața de apoi", a indicat ministrul antichităților, Khaled al-Anani, cu prilejul unei vizite la mormânt organizate pentru presă.
"Este o descoperire importantă și nu s-a terminat încă", și-a exprimat el satisfacția.
"Există acolo șase mumii, dar am descoperit și alte fragmente care indică că am putea avea mai multe pe viitor", a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a ministerului, Nevine el-Aref.
Egiptul a dat recent undă verde mai multor proiecte arheologice, în speranța că vor fi făcute noi descoperiri în domeniu.