După şapte ani de aventură cu bicicleta prin lume, Leigh Timmis revine acasă
În 2010 ani, şi-a adunat tot curajul într-un rucsac şi a pornit prin lume pe două roţi. Este vorba despre britanicul Leigh Timmis, care astăzi, după şapte ani de aventură, revine acasă, în oraşul Derby. Cu un buget de puţin peste un euro pe zi, tânărul spune că a avut parte de cea mai tare experienţă.
Bărbatul a pornit în călătoria vieţii pe o bicicletă pe care a confecţionat-o singur. Deşi credea că peste trei ani va reveni acasă, lucrurile nu au stat chiar aşa. Aventura a fost mai dificilă decât se aştepta.
Leigh a fost nevoit să doarmă în aer liber, a învăţat că un litru de apă este o adevărată comoară, iar în California, a dat nas în nas cu un urs.
Leigh a parcurs pe biciletă 69 de mii de kilometri. El a povestit jurnaliştilor de la BBC că a reuşit să cunoască oameni minunaţi şi să lege o relaţie specială cu bicicleta sa.
Atunci când a rămas fără bani, tânărul nu s-a întors acasă, ci s-a apucat de lucru, şi apoi, şi-a continuat drumul.
Leigh nu este primul om care şi-a dorit să cunoască întreaga lume de unul singur. La vărsta de 24 de ani, britanicul Alastair Humphreys a pornit într-o călătorie prin Africa, America de Sud şi de Nord şi Eurasia. Călătoria lui a durat patru ani, timp în care curajosul a scris şase cărţi.