Fără medalii la Europenele de JUDO. Sportivii moldoveni au avut o evoluţie modestă
Judocanii moldoveni au avut o evoluţie modestă la Campionatele Europene, desfăşurate în capitala Poloniiei, oraşul Varşovia.
Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Nicon Zaboroşciuc care s-a clasat pe locul 7 în categoria de până la 81 de kilograme.
Sportivul în vârstă de 21 de ani a început bine competiţia şi i-a învins pe Srdjan Mrvaljevic din Muntenegru şi azerul Rufat Ismailov. În sferturile de finală judocanul nostru a pierdut partida cu rusul Alan Hubeţov care a câştigat ulterior medalia de aur
Zaboroşciuc a continuat evoluţia în recalificări, unde a cedat în faţa croatului Dominik Druzeta.
Alţi 7 judocani moldoveni, printre care şi liderii lotului naţional Denis Vieru şi Dorin Goţonoagă, au avut o prestaţie mai slabă şi au fost eliminaţi din prima luptă.
Vieru a fost învins de Baruch Shmailov din Israel, iar Goţonoagă a pierdut confruntarea cu belgianul Matthias Casse.
- Medalie pentru judo-ul moldovenesc. Dorin Goţonoagă s-a clasat pe locul trei la Grand Prix-ul de la Dusseldorf
- Spectacol la Cupa Democraţiei la Judo! Circa 150 de sportivi din toate colţurile ţării au luptat pentru medalii
- Opt sportivi vor reprezenta Moldova la Europenele de judo. Câţi lei va oferi Guvernul pentru medalia de aur