Cizmele de cauciuc, LA MARE CĂUTARE în Chişinău! Care sunt preţurile
Odată cu topirea zăpezii deplasarea prin Capitală şi nu doar, devine tot mai dificilă. Astfel, cizmele de cauciuc sunt la mare căutare după două zile de ninsori abundente. În pieţe şi magazine s-au format cozi, astfel că unii oameni au aşteptat ore intregi doar pentru a-şi cumpăra o pereche de cizme.
În magazinele din Chişinău unii oameni au aşteptat şi câteva ore pentru a cumpăra o pereche de cizme.
"Mâine trebuie să mergem la cimitir. Le cumpăr tuturor cizme. Sunt gata să aştept şi o oră şi două pentru a le cumpăra", a spus o femeie.
Vânzătorii spun că au cizme pentru toate gusturile.
"Avem cizme pentru copii, bărbaţi şi femei. Şi avem diferite modele. Avem pentru bărbaţi şi unitone şi camuflate. Pentru copii tot avem unitone şi aşa pentru doamne. Pentru cizme avem ciorapi care se vând aparte pentru cizme aparte, vin după mărimea cizmelor.Ei sunt făcuţi din fliz, ei încălzesc piciorul şi menţin căldura", a menționat vânzătoarea Aurelia Gâncu.
Preţurile încălţămintei variază în funcţie de mărime şi lungime.
O pereche de galoşi costă cel puţin 35 de lei, iar pentru o pereche de cizme de cauciuc veţi plăti până la 200 de lei.