Pavel Filip: Să existe cel puţin câte un generator în fiecare localitate, afectată de pene de curent
Comisia pentru Situații Excepționale s-a întrunit astăzi într-o nouă ședință, prezidată de prim-ministrul Pavel Filip.
În cadrul întrevederii, premierul a declarat că, în urma intemperiilor, problema cea mai mare rămâne reconectarea la energie electrică.
Oficialul a cerut ca în fiecare localitate afectată de pene de curent să fie instalat câte un generator, asta în condiţiile în care peste 700 de localităţi au rămas fără curent, iar la această oră aproximativ 26 de localităţi sunt în continuare lipsite de energie electrică.
"Va trebuie să facem o analiză a modului cum s-a intervenit pe această dimensiune, vorbesc de energia electrică, ulterior să putem face şi concluziile şi să intervenim mai în forţă. În aceste localităţi trebuie să câte un generator astfel încât o încăpere sau alta să fie conectată la energie electrică pentru serviciile elementare", a declarat premierul Pavel Filip.
Pavel Filip a mai declarat că celula de criză, creată în prima zi, va rămâne funcţională până la luarea unor decizii finale.
Totodată, şeful Cabinetului de Miniştri a solicitat ca soldaţii din Armata Naţională să rămână în celula de criză, până la deblocarea tuturor căilor de acces din Capitală şi din întreaga ţară.
Pavel Filip a rugat ca autorităţile centrale să menţină legătura cu cele locale pentru a face faţă cu succes consecinţelor provocate de ninsorile abundente din săptămâna trecută.
În ceea ce priveşte pagubele provocate în domeniul agricol, premierul a solicitat efectuarea unor evaluări la nivel raional, iar mai apoi oferirea ajutoarelor necesare.
"Cât ţine de agricultură trebuie de făcut evaluările, iar apoi să intervenim cu ajutoarele necesare. La nivel raional se vor prezenta pierderile, vor fi discutate, apoi se va veni cu ajutoarele necesare", a declarat premierul Pavel Filip.
Actualitate
- Ședință de URGENȚĂ la DSE. Mai mulți stâlpi au fost DETERIORAȚI. LISTA LOCALITĂȚILOR care rămân fără energie electrică
- Reconectarea localităţilor la energia electrică, în atenţia autorităţilor
- Situaţia REVINE LA NORMAL! Drumurile naționale sunt deblocate și se circulă în regim normal
- Pavel Filip solicită o conlucrare strânsă între autorităţi pentru lichidarea consecinţelor ninsorii
- ONU a donat SPCSE echipament pentru lichidarea consecinţelor ninsorii în valoare de peste UN MILION de lei (VIDEO)
- Pavel Filip a mulțumit ONU din Moldova și tuturor organizațiilor sale pentru echipamentul donat