Un angajat al Dispensarului Republican de Narcologie riscă până la 15 ani de închisoare
Cauza penală de învinuire a trei persoane, una dintre care fiind angajat al Dispensarului Republican de Narcologie din Chișinău pe faptul punerii în circulație a drogurilor de tip metadonă, a fost finalizată şi expediată în instanţa de judecată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Potrivit circumstanțelor cauzei penale, s-a stabilit că liderul grupului fiind angajat al Dispensarului Republican de Narcologie, în perioada anului 2016 – 2017, a delapidat preparatul medicamentos metadonă prescris de medicii curanți pentru tratamentul persoanelor dependenți de droguri și respectiv le transmitea unui intermediar spre comercializare, iar acesta împreună cu mama sa, efectuau cântărirea, ambalarea, distribuirea și comercializarea drogului consumatorilor finali.
Doi dintre inculpaţi se află în arest preventiv, iar unul are obligaţia de a nu părăsi ţara.
Dacă vor fi găsiți vinovați de cele incriminate, funcționarul Dispensarului Republican de Narcologie riscă pedeapsa de la 10 la 15 ani închisoare, iar intermediarul cu mama acestuia închisoare de la 7 până la 15 ani, toți cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita o anumită activitate pe termen de la 2 la 5 ani.
Social