Meci rugby într-unul de fotbal! Un fotbalist a doborât la pământ un adversar cu un procedeu din rugby
Fază decupată dintr-un meci rugby într-unul de fotbal din campionatul Rusiei!
La Tomsk, Alexandr Sobolev de la FC Tom din localitate l-a doborât la pământ pe Domenico Criscito de la Zenit Sankt Petersburg printr-un procedeu de rugby.
După ce Criscito a ripostat, lovindu-l cu piciorul pe Sobolev, cei doi fotbalişti au fost avertizaţi de arbitru.
În final, Zenit a învins echipa locală, care este și ”lanterna roșie” a competiției, cu scorul de 2-0. Golurile echipei antrenate de Mircea Lucescu şi Alexandru Spiridon au fost marcate de Şatov și Danny.
În urma acestui rezultat, Zenit a urcat pe locul doi în clasamentul campionatului rusesc, loc ce asigură participarea în Liga Campionilor.
Cu patru etape înaintea finalului de campionat Zenit are două puncte avans față de a treia clasată, ŢSKA Moscova.