Un magnat al petrolului își va dona aproape toți banii. La cât este estimată averea sa
Miliardarul norvegian Kjell Inge Roekke a anunțat că va urma modelul unor antreprenori precum Bill Gates sau Warren Buffet și își va dona marea partea a averii unor cauze nobile, relatează BBC News, citat de Digi24.
Kjell Inge Roekke, fost pescar care și-a construit un imperiu în industria petrolieră, va finanța o navă de cercetare, care va colecta plasticul din oceane, în parteneriat cu o organizație mondială de protecție a mediului.
Roekke are o avere estimată la peste 2 miliarde de dolari.
"Vreau să dau înapoi societății o mare parte din banii pe care i-am câștigat. Nava este doar o parte a planului", a declarat acesta într-un interviu pentru ziarul Aftenposten.
Nava de cercetare va avea un echipaj de 30 de persoane și va fi dotată cu laboratoare și spații pentru alți 60 de specialiști, însă nu este clar deocamdată care vor fi costurile acesteia.