Întrevedere dintre Putin şi Erdogan, la Soci. Despre ce au discutat oficialii
Dialogul dintre Turcia şi Rusia cu privire la criza din Siria va continua până la încetarea definitivă a violenţelor.
Declaraţia a fost făcută de preşedintele turc, Recep Erdogan, după negocierile purtate astăzi la Soci cu omologul său rus, Vladimir Putin.
La rândul său, liderul de la Kremlin a declarat că este extrem de important ca civilii din Siria să nu nu fie afectaţi.
“Situaţia din Siria poate fi rezolvată doar pe căi politice. Pentru a soluţiona această problemă, trebuie să asigurăm încetarea vărsărilor de sânge. Una dintre modalitățile de a evita acest dezastru este să formăm zone de securitate”, a spus preşedintele Rusiei.
În cadrul negocierilor, liderul de la Ankara, Recep Erdogan, i-a cerut omologului său rus, Vladimir Putin, să ridice restricțiile comerciale impuse Turciei. Preşedintele Rusiei a anunţat însă că sancţiunile vor fi eliminate doar parţial.
Liderul de la Kremlin a menţionat că doar o categorie de oameni de afaceri turci nu vor avea nevoie de vize pentru a călători în Rusia. Recep Erdogan s-a arătat mulţumit de discuţiile cu Vladimir Putin.
“Sunt bucuros că am avut ocazia să traversez Marea Neagră şi să mă întâlnesc cu prietenul meu drag”, a declarat preşedintele Turciei, Recep Erdogan.
Întâlnirea dintre cei doi oficiali a fost marcată de un moment amuzant. Atunci când urmau să vorbească în faţa presei, secretarul preşedintelui turc s-a pierdut prin mulţime şi cei doi lideri au fost nevoiţi să-l aştepte. Vladimir Putin nu s-a abţinut să facă o glumă.
Rusia și Turcia fac eforturi pentru a restabili relaţiile după ce, la sfârşitul anului 2015, un avion rus a fost doborât de aviația turcă la granița cu Siria.
Ultima dată, liderii de la Moscova şi Ankara s-au întâlnit la mijlocul lunii martie, la Moscova. Ieri, preşedintele rus, Vladimir Putin, a avut o discuţie telefonică şi cu omologul său american, Donald Trump. Oficialii au ajuns la concluzia că sunt gata să conlucreze pentru a face faţă provocărilor Coreei de Nord.