Profit mizer, DATORII URIAŞE. Clasamentul întreprinderilor de stat cu cele mai mari pierderi înregistrate
Conducerea Ministerului Economiei este nemulţumită de rezultatele activităţii din anul trecut a întreprinderilor de stat.
Doar şapte companii administrate de instituţie au înregistrat profit, care s-a cifrat la aproximativ 9,5 milioane de lei.
Restul societăţilor au avut pierderi de aproximativ 30 de milioane de lei.
Cel mai mare profit l-a obţinut anul trecut societatea Moldelectrica – 5,6 milioane de lei. A doua în lista celor mai profitabile întreprinderi de stat este Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare.
Suma este de aproape 2,4 milioane de lei. Clasamentul companiilor cu profit mai mare de un milion de lei este încheiat de Centrul de Metrologie Aplicată şi Certificare, cu un indice de 1,145 milioane de lei.
Anul trecut, din profitul acestor companii, la buget au fost transferate aproape 1,5 milioane de lei.
De cealaltă parte, lista companiilor de stat care au înregistrat pierderi este deschisă de Fabrica de Sticlă din Chişinău.
Compania a declarat pierderi de peste 13,5 milioane de lei. Aproape 10 milioane de lei pierderi a înregistrat ÎS Moldtranselectrica.
Vestmoldtransgaz a indicat în bilanţul contabil minus 3,307 milioane de lei, iar Energoreparaţii a declarat pierderi de peste 2 milioane de lei.
La sfârşitul anului trecut, companiile de stat aveau datorii de aproape 1,2 miliarde de lei.
În gestiunea Ministerului Economiei sunt acum 12 întreprinderi de stat. Pentru redresarea situaţiei, conducerea instituţiilor a cerut managerilor elaborarea unor planuri pe termen scurt și mediu de redresare a situației la toate compartimentele