Evul mediu a renăscut în Spania. Cavalerii moldoveni s-au avântat în luptă, purtând steagul lui Ştefan cel Mare
Oraşul catalan Barcelona s-a întors pentru câteva zile în Evul Mediu. Zeci de cavaleri s-au confruntat la Campionatul Mondial de Lupte Medievale "Bătălia Naţiunilor", la care a participat şi o echipă din Moldova. Exact ca acum şase sute de ani, voinicii noştri, îmbrăcaţi în armuri, s-au avântat în luptă, purtând steagul lui Ştefan cel Mare.
Regulile competiţiei sunt simple - luptele se desfăşoară în echipe a câte cinci cavaleri. Câştigă echipa care reuşeşte să-i pună la pamânt pe adversari.
"Dacă adversarul a căzut, lovit de topor, sabie sau iatagan, acesta este scos din luptă. Regulile permit ca doi-trei cavaleri dintr-o echipă să atace un singur adversar", a spus luptătorul din Moldova, Alexandru Tuluşniuc.
Alexandr Tuluşniuc aste antrenor de arte marţiale, dar şi-a propus să-şi încerce măiestria şi în mânuirea armelor medievale.
"A fost o provocare pentru mine să-mi testez abilităţile în astfel de lupte. Seamănă mai mult cu luptele de stradă", a spus Tuluşniuc.
În acest an, competiţia a adunat concurenţi din 32 de ţări. Echipele au fost împărţite în grupe, iar conaţionalii noştri au ajuns până în optimile de finală.
"Mi-a plăcut foarte mult noi când am luptat cu francezii. Acolo erau băieţi undeva la 100-120 de kilograme fără echipament", a spus luptătorul moldovean, Oleg Andruşceac.
Cavalerii secolului XXI au fost acoperiţi cu armuri de peste 30 de kilograme, realizate manual. Costul unui echipament se ridică la trei mii de euro.
"De aici o bucată, de acolo o bucată strângem, facem. Avem prieteni în Ucraina, avem prieteni în Europa", a spus Oleg Andruşceac.
Chiar dacă adversarii nu sunt cu adevărat duşmani, luptele sunt similare cu cele reale, cu toate riscurile pe care le implică.
"Sunt periculoase loviturile în zonele mai puţin protejate, cum ar fi genunchii sau labele picioarelor. Un caz neplăcut s-a întâmplat cu un norvegian, căruia adversarul i-a tăiat accidental două degete de la mână", a spus luptătorul din Moldova, Alexandru Tuluşniuc.
Competiţia a fost lansată acum 18 ani, iar în timp, a devenit foarte populară.
Social
- Svetlana Saenko a ratat câştigarea medaliei de bronz pentru Moldova la Campionatul Mondial de lupte
- Moldova nu a reuşit să câştige medalii la Campionatul Mondial de lupte de la Budapesta
- Spania s-a întors în timp! Cavaleri îmbrăcaţi în armură au participat la Campionatul Mondial de Lupte Medievale
- AUR pentru Moldova la Campionatul European de lupte libere pentru cadeţi
- Unul dintre cei mai buni luptători de MMA din Rusia, Rasul Mirzaev, vine la Chişinău!
- Război în toată regula în Cehia! SUTE DE OAMENI au participat la Campionatul Mondial de lupte medievale