Avocatul raiderului numărul unu în CSI Veaceslav Platon, prins BEAT la volan. "Am băut fix două șampanii atâta tot"
Avocatul raiderului numărul unu în CSI Veaceslav Platon, Eduard Rudenco, a fost prins beat la volan. Mașina acestuia a fost oprită aseară după miezul nopții de către polițiștii de patrulare, în sectorul Botanica al Capitalei.
Eduard Rudenco a fost oprit de poliţişti în timp ce se întorcea de la o recepţie.
"Automobilul dat avea un mers neuniform pe benzi, un automobil de model BMW a fost stopat pe Dacia 38, ne-am apropiat, ne-am prezentat conducătorului, i-am explicat motivul stopării, în timpul discuției s-a simțit miros puternic de alcool", a declarat inspectorul INP, Igor Ursan.
În urma verificărilor s-a constatat că în aerul expirat concentrația alcoolului depăşea de două ori limita admisă.
"Supus testării alcooloscopice, în rezultat a fost 0,31 miligrame pe litru", a comunicat, inspectorul INP, Igor Ursan.
Surprins de echipa noastră la Dispensarul Narcologic, avocatul lui Veaceslav Platon a recunoscut că a băut înainte să urce la volan.
"Am băut fix două șampanii atâta tot. Am fost cu încă o persoană care este colega mea. Am fost mai multe persoane acolo, pur și simplu am dus-o până acasă", a afirmat avocatul, Eduard Rudenco.
Mai mult, Rudenco s-a luat la ceartă cu poliţiştii. El a insistat să meargă acasă cu maşina chiar dacă era beat.
Într-un final, automobilul a fost luat sub recipisă de către soția acestuia. Pentru că a condus în stare de ebrietate avocatul riscă să rămână fără permis. Mai mult acesta riscă şi amendă de până la 25 de mii de lei.
La sfârşitul anului trecut, avocatul Eduard Rudenco a fost vizat într-un dosar pentru trafic de influență. El ar fi pretins de la doi clienți de-ai săi, cercetați pentru trafic de droguri, câte 15 și 14 mii de euro pentru a le rezolva cazul.
Indivizii însă au fost condamnați şi au cerut să le fie returnați banii. Eduard Rudenco este avocatul raiderului numărul unu în CSI, Veaceslav Platon, condamnat la 18 ani de puşcărie, într-un dosar penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari.
- NU AI SĂ CREZI cu cine era în mașină avocatul raiderului numărul unu în CSI Veaceslav Platon, prins beat de poliție (VIDEO)
- Un nou dosar pe numele lui Veaceslav Platon. Este învinuit de escrocherie în proporţii deosebit de mari
- Raiderul nr. 1 din CSI, Veaceslav Platon, figurează într-un nou dosar penal. Ar fi încercat să mituiască doi gardieni
- Avocatul cercetat pentru "aranjarea dosarelor" are legături cu raiderul nr. 1, Veaceslav Platon