Mai mulți studenți chinezi vor trăi timp de un an într-o bază autonomă "ca pe Lună"
Opt studenți chinezi se vor izola timp de 365 de zile într-un laborator închis care simulează mediul lunar, a anunțat media de stat, o nouă etapă pe calea realizării ambiției Beijingului de a trimite oameni pe Lună, relatează AFP, citat de Agerpres.
Patru studenți ai universității chineze din Beijing, specializată în cercetare astronautică, au intrat miercuri într-un modul de 160 mp numit Yuegong-1 (Palatul lunar — 1), a anunțat agenția chineză Xinhua.
Acești studenți vor trăi în acest laborator izolat pentru a simula o misiune lungă autonomă, fără niciun fel de aport exterior, potrivit sursei citate.
Deșeurile umane vor fi tratate prin biofermentație, iar plante și legume experimentale vor fi cultivate cu ajutorul unor derivați din deșeurile alimentare și menajere.
China nu intenționează să trimită astronauți pe Lună în următorii cel puțin zece ani, dar acest experiment o ajută să pregătească o ședere prelungită a exploratorilor pe astrul lunar.
Doi bărbați și două femei au intrat miercuri în laborator pentru o primă ședere de 60 de zile. Ei vor fi înlocuiți de un alt grup de patru persoane, care vor rămâne 200 de zile. Apoi primii vor reveni pentru o ultimă perioadă de 105 zile, ceea ce va face ca perioada totală petrecută în laborator să fie de un an de zile.
"Palatul lunar" dispune de două module pentru culturi vegetale, dar și de un spațiu de locuit. Acesta măsoară 42 de metri pătrați și conține patru zone de somn, o sală comună, o sală de baie, o cameră dedicată tratării deșeurilor și o alta pentru creșterea animalelor.
"Eu voi avea în sarcină tratarea deșeurilor solide, a urinei, recoltarea cerealelor și prepararea meselor", a explicat un student la televiziunea publică CCTV. Ceilalți colegi se vor ocupa de culturile vegetale, monitorizarea medicală sau inventarierea materialelor.
"Palatul lunar" este cea de a treia bază autonomă locuită de gen din lume și prima concepută în China.
China investește miliarde de euro în programele sale spațiale, conduse de armată, pentru a încerca să ajungă din urmă Europa și SUA, notează AFP.
La sfârșitul lui aprilie, prima navă cargo spațială chineză a reușit să acosteze la laboratorul spațial Tiangong-2. Acesta reprezintă prima etapă către dezvoltarea, prevăzută să aibă loc în 2022, a unei stații spațiale cu echipaj uman.