România s-a calificat aseară în finala concursului Eurovision 2017
România s-a calificat aseară în finala concursului Eurovision 2017. Ilinca și Alex Florea au ieșit pe scena de la Kiev cu piesa Yodel It! și au reușit să convingă telespectatorii, dar și juriul, să-i voteze.
Alături de ei, în finală au mai ajuns reprezentanții a nouă țări.
Celelalte ţări care s-au calificat aseară în finală au fost Bulgaria, Belarus, Croaţia, Ungaria, Danemarca, Israel, Norvegia, Olanda şi Austria.
După încheierea votului, reprezentanta Macedoniei, Jana Burceska, a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, de la care așteaptă un copil.
În urma primei semifinale, care a avut loc marți la Kiev, s-au calificat în ultima etapă a competiției alte 10 țări, printre care și Moldova.
Cele cinci țări fondatoare: Franța, Germania, Marea Britanie, Spania și Italia, precum și gazda, Ucraina, au acces direct în finală. Finala concursului muzical va avea loc sâmbătă, 13 mai.