Dovezi despre implicarea fostului ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruță, în licitația pașapoartelor biometrice (FOTO)
Astfel, potrivit notelor informative din acea perioadă, ministerul condus atunci de Veaceslav Negruță ar fi insistat ca anume ministerul Finanțelor să organizeze licitația și ar fi favorizat compania câștigătoare să tipărească pașapoartele cu cip integrat.
Totul a început în aprilie 2011, când ministerul Finanțelor a informat Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC) despre intenția de a organiza o licitație internațională pentru tipărirea pașapoartelor biometrice.
Drept răspuns, urmând o procedură standard în baza competențelor pe care le aveau, la o lună și jumătate după scrisoarea MF, reprezentanții MTIC au trimis și ei o notă de informare ministerelor și instituțiilor de resort, prin care anunță și ei despre inițierea unei licitații pentru achizția pașapoartelor biometrice.
Toate responsabilitățile au fost delegate, așa cum scrie legea, ÎS CRIS "REGISTRU".
La scurt timp, în data de 15 iunie 2011, MF vine cu o reacție dură și anunță că decizia MTIC este ilegală și cere stoparea oricărei licitații paralele, iar premierul Vlad Filat, pe 22 iunie, semnează o decizie prin care întărește poziția MF și numește instituția condusă de Negruță drept responsabilă de organizarea licitației, scrie politics.md.
Chiar dacă MTIC a mai venit cu o scrisoare în care reitera faptul că ÎS CRIS "REGISTRU" trebuia să fie implicată în acest proces, pe 1 iulie 2011 MF dispune crearea unui grup de lucru, care urma să elaboreze, să definitiveze și să aprobe documentația de tender pentru organizarea licitației pentru procurarea pașapoartelor biometrice.
Iar una dintre condițiile de bază era faptul că documentele urmau să fie confecționate din policarbonat. Mai mult, în documentele licitației, MF a fost declarat organizator al licitației, iar ÎS CRIS ”REGISTRU” – cumpărător, când, de fapt, în buletinul achizițiilor publice, MF figura drept autoritate contractantă.
Abaterile legale ale MF au fost aduse la cunoștință premierului Vlad Filat din nou, însă și de această data nu a urmat nicio reacție. MTIC bătea alarma că MF și MAI insista ca pașapoartele să fie tipărite în baza tehnologiei de policarbonat, fiind promovate cerințe excesive, pe care le putea asigura o singură companie care urma să participle la licitație și anume compania Gemalto. De asemenea, MTIC a sesizat mai multe încălcări procedurale admise de MF.
Insistențele MTIC erau în zadar și au fost ignorate complet. Tot acest ping-pong a durat mai bine de jumătate de an, în 27 ianuarie fiind deschise ofertele pentru achiziția a 1,5 milioane de pașapoarte biometrice. Procedura a fost demarată de MF, iar ofertele companiilor arătau în felul următor: Oberthur propunea aproape 6,9 milioane de euro, Giesecke&Devrient – peste 7,1 milioane de euro, Bundesdruckerei – aproape 7,5 milioane, Gemalto – puțin peste 9 milioane, Delarue - 9,3 milioane, iar Intexnauca aproape 9,9 milioane de euro. Toate prețurile erau indicate fără TVA.
În perioada 28 iunie-5 iulie, MF a desfășurat trei ședințe de lucru, în rezultatul cărora a fost luată o decizie destul de previzibilă - Giesecke&Devrient, Delarue și Intexnauca au fos excluse pentru că nu corespundeau cerințelor, iar dintre celelalte companii rămase în competiție, câștigătoare a fost numită nimeni alta decât Gemalto. Asta în condițiile în care această companie oferea un preț cu 1,5 milioane de euro mai mare decât, de exemplu, Bundesdruckerei. Iar ilegalitățile MF, se pare, nu se opresc aici.
După ce licitația a fost finalizată, documentele au fost trimise ÎS CRIS "REGISTRU", care, potrivit MF, trebuia să semneze contractul privind achiziția pașapoartelor.
Iar pentru că cei de la ÎS CRIS "REGISTRU" refuzau să o facă, invocând că prețul era exagerat, alte companiii oferind un preț mai mic, MF a cerut Guvernului să oblige totuși ÎS CRIS "REGISTRU" să semneze contractul respectiv, fiind numită deja această întreprindere autoritate contractantă. Guvernul a adoptat hotărârea, iar ÎS CRIS "REGISTRU" a fost obligată să o respecte.
ÎS CRIS "REGISTRU" a încheiat contractul cu compania Gemalto pe 27 septembrie 2013, prețul unui pașaport fiind de 5,9 de euro, în condițiile în care alți participanți ai licitației ofereau, de exemplu, 4,6 de euro pentru același pașaport.
"Nici n-a semnat și nici mâna nu-i pătată de cerneală".
În momentul în care în presă au apărut primele detalii ale implicării ministerului Finanțelor și, după cum o demonstrează actele oficiale, și a lui Negruță personal în toată această schemă, fostul ministru din Guvernul lui Vlad Filat a încercat să iasă la contraatac și să se spele repede pe mâini. Într-o postare pe blogul său, Negruță a început să cânte piesa preferată a celor care se simt cu musca pe căciulă – că, de fapt, acesta este un atac și o încercare de intimidare a lui.
Deși toate scrisorile pe care le semna și insista să controleze întreg procesul de achiziții și, implicit, să favorizeze firma câștigătoare, acum fostul ministru se jură că nu a avut nicio treabă cu paşapoartele şi licitaţiile pentru fabricarea acestora de către CRIS Registru.
Această tranzacție este doar unul dintre zecile de cazuri deja cunoscute și unul dintre multele care vor ieși încă la suprafață în care arată clar cum erau trucate și fabricate licitațiile pe bani europeni. Și mai demonstrează un lucru important și anume cât de interesați erau anumiți inși și grupuri de interese de apropierea de Europa, interesul lor fiind mai degrabă banii din fondurile comunitare din care s-au hrănit și încă se hrănesc ei și acoliții lor.