Scandal în fotbalul spaniol, după meciul Real Madrid-FC Barcelona
Un scandal monstru a izbucnit în fotbalul spaniol după disputarea marelui El Clasico, Real Madrid-FC Barcelona, 1-1 în campionat, pe Santyago Bernabeu. Fundaşul dreapta brazilian al Barcelonei, Dani Alves, a aruncat bomba în presa spaniolă, spunând că Marcelo i-ar fi recunoscut că a simulat la faza penalty-ului din care madrilenii au egalat în minutul 82 al meciului.
"Compatriotul meu Marcelo mi-a spus că a plonjat în careu fără a fi atins şi că a făcut acest lucru din cauza mizei imense pe care o avea acest meci", a precizat Dani Alves cotidianului catalan Sport.
După cum anunţă acelaşi cotidian catalan de sport, partida de sâmbătă a fost urmărită în Spania de 11 milioane 123 de mii de spectatori la cele 5 canale la care a fost televizată, TV 3, TP Asturias, IB 3, Telemadrid şi FORTA. Cifra o plasează pe locul 2 dintre toate partidele Real-Barcelona jucate vreodată. Uneori, spre sfârşitul meciului, asistenţa a ajuns la 12 milioane şi jumătate de telespectatori.
Catalanii vor avea ocazia de a-şi lua revanşa pentru frauda comisă de Marcelo chiar miercuri, când o vor întâlni din nou pe Real Madrid în finala Cupei Regelui, pe stadionul Mestalla din Valencia, de la ora 22:30.