Vacanța e tot mai aproape! Cât vei plăti pentru o zi de odihnă în taberele de vară
Vacanţa de vară este tot mai aproape, aşa că taberele de odihnă şi-au pregătit deja ofertele şi programele de distracţie.
Ca şi în anii precedenţi, părinţii, care nu vor să-şi lase copiii pe noapte, pot opta pentru tabere de zi, acolo unde, pe lângă jocuri, elevii mai participă, la alegere, la diferite ore.
Preţul unui bilet pentru o zi într-o tabără de stat ajunge la 80 de lei, iar în cele private - până la 300 de lei. În acest an a crescut puţin şi contribuţia părinţilor. Pentru un sejur de 15 zile, ei vor plăti 224 de lei.
"Copii aici se vor simţi liber, va fi multă distracţie. Aici va fi inclusă arta vorbirii, pregătirea pentru şcoală, jocuri la aer liber, estafete.Limba engleză va fi zi de zi. La sfârşitul săptămânii o să organizăm o mică discotecă", a afirmat profesoara, Olga Bîrcă.
"Prima jumătate a zilei ei merg în parc la plimbare. O dată pe săptămână copii pleacă într-o excursie după amiază vin şi iau prânzul", a declarat profesoara, Tatiana Gorceac.
Pe lângă tabere, copii pot frecventa şi şcolile de vară. De exemplu, preţul în aceste centre pentru o oră de limbă străină este de 45 de lei.
"Şcoala de vară se bazează mai mult pe parcursul intelectual al copilului, ceea ce au făcut la şcoală facem şi aici copii vor avea posibilitatea să îşi facă şi temele aici pe loc", a comunicat profesorul, Ivan Melnic.
Înainte de a-şi deschide porţile, taberele din Capitală vor fi verificate cât de bine respectă normele de securitate.
"Taberele vor, evident, să primească copiii, să își desfășoare activitatea ca în alți ani, să aibă o activitate economică din care să aibă și un profit, dar în primul și primul rând, trebuie să asigure că nu îi expun unui pericol. Verificarea trebuie să aibă loc din partea contractantului, direcțiilor de sector", a afirmat primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.
Taberele cu regim de zi îşi vor începe activitatea din 5 iunie.