UE oferă Moldovei cinci milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare regională
Uniunea Europeană oferă Moldovei cinci milioane de euro, sub formă de granturi, pentru proiecte de dezvoltare regională. Beneficiare pot fi autorităţile locale, ONG-urile şi agențiile de stat specializate.
Banii au fost alocaţi în cadrul Programului transnațional "Dunărea 2014-2020", iar proiectele eligibile sunt cele privind eficienţa energetică, transportul, protecţia mediului, dezvoltarea culturii sau a turismului.
Primarul satului Pănăşeşti, raionul Străşeni, vrea ca localitatea sa să fie inclusă într-un traseu turistic. Acum funcţionarul caută parteneri din Uniunea Europeană, condiţie obligatorie cerută de finanțatori.
"La noi este aşa o zonă foarte pitorească. Mă gândesc acolo poate să facem o zonă turistică alături este mănăstirea Căpriana, mănăstirea Hâncu, aşa un traseu turistic clar că acesta trebuie să înceapă în România, Moldova, Ucraina. Partener în România am, trebuie al treilea să-l identific", a spus primarul satului Pănăşeşti, Valeriu Bujorean.
Tot de turism sunt preocupate şi autorităţile locale din Soroca.
"În cetatea Soroca să fie organizate cât mai multe expoziţii, ne-am gândit să cumpărăm prin intermediul acestui proiect costume, cumpărarea machetelor, a armelor ce ţin de epoca Evului Mediu. Astfel, cetatea Soroca va deveni mai atractivă pentru turişti", a spus şefa Secţiei Proiecte Investiţionale, Soroca, Tatiana Robu.
Iar primăria din Făleşti speră să obţină bani pentru a repara strada Ştefan cel Mare din centrul oraşului, construită în 1930 din pavaj de granit şi care are statut de monument arhitectural.
"Dacă vom izbuti să obţinem bani va fi un succes pentru oraş şi pentru toţi cetăţenii raionului Făleşti şi nu numai. Totul va fi cum a fost în anii 30. Va fi amenjată piaţa centrală, felinare din epoca ceea, este un proiect interesant", a spus Directorul centrului de cooperare transfrontalieră şi integrare europeană, Făleşti, Vitalie Cimpoieş.
Autorităţile centrale îi îndeamnă pe potenţialii beneficiari să vină cu proiecte bune.
"Scopul proiectului este de a prioritiza şi a face ca în Republica Moldova serviciile publice să fie mult mai accesate şi mai aproape de cetăţeni. Prin implementarea acestor proiecte vom face ca în Republica Moldova să fie un viitor mai bun", a declarat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bâtcă.
La program participă 14 state, nouă dintre ele fiind din Uniunea Europeană. Bugetul total este de 232 de milioane de euro.
85 la sută din bugetele proiectelor sunt acoperite de Uniunea Europeană, iar restul trebuie identificaţi de beneficiari. Data limită de depunere a dosarelor este 6 iunie.
- Progresele privind aplicarea Acordului de Asociere dintre RM-UE, discutate Bruxelles
- Johannes Hahn: UE va sprijini în continuare Moldova și nu este împotriva schimbării sistemului electoral din RM
- 22 de tineri antreprenori din Comrat au încheiat cursurile Centrului de dezvoltare a carierei
- Uniunea Europeană cere Moldovei să respecte obligațiile din Acordul de liber schimb
- Emmanuel Macron: "Uniunea Europeană are nevoie de o reformă totală. Altfel se va confrunta cu un Frexit"
- Relaţia Moldova - Uniunea Europeană: colaborări, investiţii şi rezultate