EMOŢIONANT! Un cățel și-a păzit stăpânul rănit pentru a-i alina durerea, până la sosirea medicilor (FOTO)
Zicala "câinele este cel mai bun prieten al omului" s-a dovedit din nou a fi adevărată după ce imaginea de mai sus a fost distribuită pe rețelele de socializare. Acest cățel și-a păzit stăpânul rănit până când au sosit medicii.
Jesus Hueche (28 de ani) se urcase într-un copac din grădina sa pentru a tăia niște crengi, dar s-a dezechilibrat și a căzut de înălțime, accidentându-se la gât, precizează The Sun, citează click.ro. Nemaifiind capabil să se miște, nu a putut să cheme ajutor, dar cățelul său, Tony, care l-a văzut în suferință, a stat lângă el și nu l-a părăsit până ce nu au sosit medicii. Că a stat lângă el este doar un fel de a spune deoarece Tony practic a stat lipit de stăpânul său, oferindu-i un fel de îmbrățișare pentru a-i alina durerea.
Norocul lui Jesus a fost că a o vecină l-a observat pe bărbat la pământ și a chemat imediat ambulanța. Medicii i-au acordat apoi primul ajutor și i-au pus gâtul în ghips, dar au fost urmăriți îndeaproape în tot acest timp de Tony, cățelul credincios.
Jesus a mărturisit că pentru el Tony este ca un fiu. El și soția sa l-au găsit abandonat pe străzi, dar au decis să-i ofere dragoste, adăpost și hrană, iar de atunci, Tony este ca un membru al familiei.