ATAC TÂLHĂRESC la Primăria din Prepelița. Au dat foc la bancomat şi A EXPLODAT. Paznicul, BĂTUT CRUNT
Un atac tâlhăresc în satul Prepelița, raionul Sîngerei. Trei atacatori, în vârstă de 20 de ani, au încercat să spargă un bancomat, dar nu le-a reuşit.
Potrivit Poliţiei, cei trei au pătruns în Primăria din comuna Prepelita, au maltratat paznicul cu o rangă metalică, fără de a-i comunica ceva, apoi l-au legat cu un cablu la picioare și la mâini. Ulterior, au încercat să spargă bancomatul, i-au dat foc, astfel a exploadat în partea de sus, fără a atinge casetele în care se aflau banii. Mai mult, au încercat să-l spargă cu un topor şi răngi metalice, dar fara succes, astfel, s-au îndreptat într-o direcţie necunoscută.
Suspecții sunt reținuți pentru 72 de ore. Unul dintre ei a fost condamnat, anterior, pentru acțiuni similare.
Oamenii legii au inițiat o cauză penală, iar dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă de la 8 până la 10 privațiune de libertate.