Vitalie Gămurari: Avem toată susţinerea din partea colegilor din SUA privind reforma sistemului electoral
SUA susţine reforma sistemului electoral din ţara noastră. Declaraţia a fost făcută de purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, după şedinţa de lucru a Partidului Democrat.
"În cadrul şedinţei s-a discutat despre vizita de lucru a domnului Vlad Plahotniuc în Statele Unite, unde s-a menţionat faptul că există o susţinere foarte clară din partea colegilor din SUA privind reforma sistemului electoral. S-a dorit succes Republicii Moldova în acest context şi s-a spus că avem toată susţinerea", a precizat Gămurari.
Totodată, purtătorul de cuvânt al PDM a menţionat că în cadrul şedinţei de lucru a Partidului Democrat s-a discutat despre proiectul de lege privind votul mixt: "Vor începe discuţiile publice asupra acestui proiect, inclusiv în Legislativ. În acest context, Parlamentul va veni cu unele informaţii ca să fie clar, când şi unde vor fi aceste discuţii".
Documentul a fost aprobat în prima lectură, în data de 5 mai, şi prevede că 51 de deputaţi vor fi aleşi direct de cetăţeni, iar 50 - în baza listelor de partid. Potrivit autorităţilor, modificările vor fi adoptate în lectură finală abia după expertiza Comisiei de la Veneţia.