Tarife noi la Cadastru. Cât costă să înregistrezi un teren
Embed:
Cei care deţin terenuri şi încă nu le-au înregistrat la Cadastru o pot face acum de şapte ori mai ieftin. Astfel, pentru măsurările cadastrale şi elaborarea unui plan geometric, proprietarul va achita aproximativ 170 de lei faţă de 1.100 de lei cât era până în prezent.
Noul tarif, aprobat anterior de Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, a intrat în vigoare fiind publicat în Monitorul Oficial.
Noul preţ va fi aplicat doar pentru terenurile în care nu au fost efectuate lucrări cadastrale.
În cazul celor care vor fi înregistrate în baza certificatului de moştenitor, procedura va fi gratuită.
Potrivit Întreprinderii de Stat "Cadastru", aproximativ 550.000 de terenuri nu au fost măsurate şi înregistrate.
- Statul Islamic a difuzat o înregistrare video care prezintă cum sunt ARŞI DE VII doi soldați turci
- Cadastru: Tot mai puţini moldoveni iau credite ipotecare
- Veste bună pentru angajaţii din domeniul construcţiilor! Decizia luată de autorităţi
- Cel puțin 12 oameni au murit şi mai mulţi răniţi în urma unor alunecări de teren produse în Bali (FOTO)
- Executivul optimizează procedura de înregistrare şi înstrăinare a bunurilor imobile
- Alunecare de teren în Indonezia. Cel puțin 17 oameni au murit