MOTIVUL pentru care Ucraina a luat decizia de a permite tranzitul alimentelor prin Transnistria cu acordul ANSA
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa alimentelor au oferit detalii privind decizia Ucrainei de a permite tranzitul produselor alimentare prin segmentul transnistrean al frontierei numai cu acordul ANSA.
"Necesitatea sporirii controlului la frontieră are la bază prevenirea bolilor, a focarelor de pestă porcină. Pesta porcină este o boală monitorizată serios și impunerea acestor condiții de a fi coordonat cu noi este cauzată de faptul că noi conlucrăm cu Organizația Mondială a Sănătății Animalelor. Importatorii de produse erau supuşi controlului şi până acum. Importatorii din Transnistria sunt în condiţii egale cu cei din dreapta Nistrului. Consider că această procedură este şi în interosul persoanelor din stânga Nistrului, deoarece şi ei sunt supuşi riscului din cauza focarului de pestă porcină. Pentru noi siguranţa cetăţenilor este prioritară", a menţionat şeful Direcţiei Coordonarea la Frontieră ANSA, Andrei Balan.
Totodată, Balan a specificat că autorităţile de la Tiraspol au început să dea acestui subiect o nuanţă politică.
ANSA afirmă că procedura de înregistrare a tranzitului transnistrean va fi gratuită. Instituţia consideră că decizia colegilor ucraineni corespunde acordurilor semnate în cadrul CSI şi respinge acuzaţiile că aceasta ar fi o nouă blocadă a regiunii.
PUBLIKA.MD aminteşte că din data de 20 mai, Kievul a interzis Tiraspolului tranzitarea produselor alimentare prin frontiera moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean fără acordul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor de la Chișinău. Anterior, ANSA a precizat că, prin această decizie, Ucraina aplică aceleaşi prevederi legale şi pentru agenţii economici din regiunea separatistă, nu doar pentru cei de pe malul drept al Nistrului. Tiraspolul a calificat situaţia drept blocadă economică.