Şapte agenți economici din Transnistria au primit acordul ANSA de a importa alimente
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a permis importul de produse alimentare pentru şapte agenți economici din stânga Nistrului.
Alţi cinci au depus cereri în acest sens. Asta după ce Ucraina a interzis tranzitul alimentelor prin regiunea transnistreană, fără acordul autorităţilor fitosanitare de la Chişinău.
Conducerea ANSA afirmă că măsura este necesară pentru a preveni răspândirea unor boli, cum ar fi pesta porcină.
"Tot timpul acest lucru l-am efectuat. Autoritățile de la Tiraspol au început să tensioneze această problemă, să-i dea niște nuanțe politice. Considerăm că această procedură este și în interesul raioanelor din stânga Nistrului, fiindcă ei tot sunt supuși unor riscuri de a introduce aceste boli contagioase.", a afirmat directorul general ANSA, Gheorghe Gaberi.
Reprezentanţii ANSA au precizat că, şi până la introducerea restricției, mai bine de jumătate dintre agenții economici din regiunea transnistreană îşi coordonau activitatea cu autorităţile de la Chişinău.
Şi vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, a menţionat, după o întrevedere avută cu reprezentantul special al OSCE, Wolf Dietrich Heim, că locuitorii din stânga Nistrului nu vor fi afectaţi de decizie.
"Agenții economici de bună credință din regiunea transnistreană și populația din regiunea transnistreană nu vor avea de suferit și nu au avut de suferit.", a comunicat vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan.
Din data de 20 mai, Kievul a interzis tranzitarea produselor alimentare prin regiunea transnistreană fără acordul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor de la Chișinău. Tiraspolul a calificat decizia drept o blocadă economică.