RECORD mondial! Cel mai lung tort cu căpşuni, la un festival din Franţa
Embed:
Patiserii francezi au stabilit un record mondial în cadrul unui festival al căpşunei, care s-a desfăşurat în Franţa.
Este vorba despre un tort lung de peste 32 de metri, care a fost desemnat cel mai lung tort cu căpşuni din lume.
La prepararea desertului s-au folosit 720 de ouă, 300 de gălbenuşuri, 27 de kilograme de zahăr, 30 de kilograme de făină de grâu şi 200 de kilograme de căpşuni.
Tortul francez cu căpşuni proaspete a fost făcut din blaturi şi frişcă, iar pentru a decora preparatul bucătarii au folosit fructe şi marţipan.
Recordul a fost omologat de către reprezentanţii Guinness World Record de la Londra, ulterior tortul a fost feliat şi vândut vizitatorilor festivalului. Încasările vor fi folosite pentru acte de caritate.
- Misiune extrem de responsabilă pentru aproximativ 48 de milione de francezi. Franţa alege între EUROPA şi FREXIT
- Coadă la secțiile de votare. Alegătorii din Franța așteptă în linii lungi pentru a participa la alegerile istorice
- Parfum pentru corp, cât și pentru mâncare, lansat în cadrul unui festival gastronomic
- Dau culoare oraşului prin graffiti. Festival INEDIT în capitala Iordaniei