TOPUL celor mai potrivite destinaţii pentru călătorii solitare
O vacanță în care să mergi neînsoțit într-o țară străină poate părea înfricoșătoare pentru unii, dar şi o șansă de a descoperi lucruri noi şi interesante.
Site-ul Lifehack a efectuat un top al celor mai potrivite destinaţii pentru o excursie în mod solitar, iar primul loc a fost ocupat de insula Bali din Indonezia.
Insula Bali este un loc perfect pentru un mediu relaxant şi refugiu spiritual. Aici, turiştii pot practica yoga, se pot răsfăţa la spa sau merge la plajă. Localnicii sunt extrem de prietenoşi.
Locul doi în topul celor mai potrivite destinaţii pentru o călătorie în care să mergi singur este Malaezia. Această ţară este una dintre cele mai vizitate din Asia şi este considerată stabilă din punct de vedere politic şi economic.
Top trei a fost completat de insulele Aran situate pe coasta de vest a Irlandei.
Acesta este un loc perfect pentru refugiu, iar principalul mijloc de transport este bicicleta.
Pe locul patru s-a situat Alaska. Peisajele montane pot impresiona fiecare turist. 20 la sută din vizitatorii acestei ţări călătoresc pe cont propriu şi neînsoțiți.
Pe locul cinci s-a situat oraşul Cusco din Peru. Acolo, pot fi văzute cele mai fascinante situri arheologice din America de Sud.
În clasament au intrat şi oraşe din China, Thailanda şi Australia.