Americanii propun o CREȘTERE MAJORĂ a cheltuielilor Pentagonului pentru apărarea flancului estic NATO în faţa ameninţării Rusiei
Administraţia Trump a propus o creştere de 40,3% a bugetului Pentagonului dedicat apărării ţărilor din flancul estic al NATO (România, Bulgaria, Polonia şi ţările baltice) în faţa ameninţării crescânde a Rusiei. Bugetul propus de Administraţia Trump pentru anul fiscal 2018 prevede o creştere a bugetului ERI (European Reassurance Iniţiative) de la 3,4 miliarde de dolari la 4,7 miliarde de dolari), potrivit documentelor oficiale ale Pentagonului.
Propunerea a fost trimisă către Congresul SUA în 23 mai, cu două zile înainte că Donald Trump să participe la summit-ul NATO de la Bruxelles. A fost prima întâlnire a preşedintelui american cu şefii de stat şi de Guvern din statele aliate. Cu ocazia prezenţei la Bruxelles, Trump a participat la inaugurarea unui monument dedicat Articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic, cel care consfinţeşte doctrina de baza a alianţei - solidaritatea aliaţilor în faţă ameninţărilor de securitate.
Trump a folosit discursul de la summit pentru a le cere aliaţilor să-şi atingă ţintă asumată de a alocă minimum 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare, scrie hotnews.
European Reassurance Iniţiative este un program lansat de Administraţia Obama în 2014, în urmă anexării ilegale a Crimeei de către Rusia şi a începerii războiului din estul Ucrainei. Toţi aliaţii NATO din flancul estic au cerut atunci de la NATO măsuri active de asigurare în faţă posturii tot mai agresive a Rusiei.
În cadrul European Reassurance Iniţiative (ERI), SUA şi alţi aliaţi trimit în ţările din Estul Europei trupe şi echipamente militare prin rotaţie şi participa la exerciţii masive în regiune împreună cu armatele respectivelor state.
Pentagonul justifică cererea de creştere substanţială a bugetului ERI în 2018 prin următoarele cifre:
- la exerciţii şi poziţionarea de trupe vor participa 6.850 trupe americane;
- prezenţa prin rotaţie a unei brigade de lupta mecanizată în statele Baltice, Polonia, România şi Bulgaria;
- prezenţa aviaţiei americane în zonă;
- operaţiuni de intelligence şi contracarare a propagandei ruse.
Bugetul cerut de Pentagon prevede şi două investiţii în baze din România: 3 milioane de dolari pentru îmbunătăţirea infrastructurii de utilităţi la baza din Câmpia Turzii şi 2,2 milioane de dolari pentru baza de la Mihail Kogălniceanu.
Reamintim că în acest an vor avea loc în România cele mai mari exerciţii comune cu participarea a zeci de mii de militari americani.
Bugetul Pentagonului propus de Administraţia Trump pentru anul fiscal 2018 prevede o creştere cu 10% faţă de anul 2017, până la suma de 574,5 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.