Premierul Filip: CNP, o platformă de echilibru între cetăţean şi autoritățile publice
Premierul Pavel Filip a participat astăzi la evenimentul de inaugurare a Consiliului Naţional pentru Participare (CNP) pentru mandatul 2017-2019.
În cadrul evenimentului, prim-ministrul a reiterat deschiderea Guvernului de a consolida comunicarea cu societatea civilă şi alte părţi interesate la identificarea şi realizarea priorităţilor strategice de dezvoltare a ţării.
"Pornind de la denumirea Consiliului Naţional pentru Participare, vreau să menţionez că îmi doresc comunicare şi participare, atunci când vorbim despre un document de politici sau altul, un proiect de hotărâre sau o decizie. Această platformă vine să asigure un echilibru între cetăţean şi autorităţile publice", a declarat Pavel Filip.
Totodată, şeful Cabinetului de miniştri a accentuat dorința guvernării actuale de a reconstrui relațiile de colaborare cu societatea civilă prin menținerea independenței și nepolitizării participării civile.
Participanţii la şedinţă s-au pronunţat pentru o colaborare strânsă, care să prevadă inclusiv suportul societăţii civile la inventarierea documentelor de politici şi monitorizarea procesului de implementare a acestora.
PUBLIKA.MD menţionează că. pe 18 aprilie 2017, prin Hotărârea Guvernului a fost aprobată noua componenţă nominală a CNP.